vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dintre cele 98 de trenuri reintroduse în circulație odată cu începerea noului an școlar, trei vor fi la Arad

    de Special Arad | 27 august 2020, 12:50 PM | Educaţie | Știri Arad

    0

    Mediafax.ro

    Odată cu începerea noului an școlar la data 14 septembrie 2020, CFR Călători va reintroduce în circulație trenurile de navetă destinate elevilor pentru a facilita transportul acestora spre/dinspre centrele de învățământ. Totodată, compania face eforturi continue de adaptare la nevoile și solicitările călătorilor și agenților economici, și repune în circulație o serie de trenuri utile pentru cei care își reiau activitatea după perioada concediilor de vară, se arată îîntr-un comunicat emis de cfrcălători.ro. 

    Masca o să fie obligatorie în tren

    Masca de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum și în zonele de așteptare a trenurilor  – stații de cale ferată, peroane, săli de așteptare.

    Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport, inclusiv a persoanelor care au abonamente și autorizații și pentru a ne putea astfel dimensiona cât mai bine capacitatea trenurilor la numărul de locuri solicitat, recomandăm tuturor călătorilor noștri procurarea biletelor din timp.

    Biletele pot fi achiziționate de pe următoarele canale:

    -online de pe www.cfrcalatori.ro

    -de la automatele de vânzare bilete din gări

    -direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

    Pe lista celor 98 de trenuri se regăsesc și câteva care pleacă din Arad cum ar fi:

    R 2207 Arad – Curtici

    R 2210 Curtici – Arad

    R 2606 Arad – Timișoara Nord

    Lista completă aici

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.