Organizată de TVR, cu zece candidați prezenți din 11, cea de a doua dezbatere prezidențială de la Cotroceni a fost de fapt un spectacol de varietăți mai puțin gustat de telespectatorii neavizați.

Cei avizați și cei mai lejeri așa au avut în schimb trei ore de distracție ca pe vremuri, chiar dacă în rolurile principale nu au fost vestiții comici ai teatrului și ecranului românesc, ci, fără Simion, toți candidații la președinția României.

Cei trei pe care i-am văzut cu o seară înainte au continuat ce au început la Digi24, ceilalți șapte reprezentând însă sarea și piperul.

Elena Lasconi a rămas netulburată în rolul ei de femeie dată naibii, Crin Antonescu a vorbit chiar și în timp ce tăcea, iar Nicușor Dan a încercat din nou să pară un om de înțeles, unul care știe chiar dacă stă mai prost cu exprimarea. Numai că Lasconi era să fie pusă în umbră de Lavinia Șandru, cea care și-a prezentat intervențiile drept scenete de teatru deloc improvizate, nemaivorbind de Daniel Funeriu, cel care a dat drumul la teatru coborând primul de pe podiumul unde stăteau candidații, improvizând din mers și impresionând într-un fel care, în mod sigur, nu era în planurile sale. Și atunci încă nu am zis nimic de Victor Ponta, cel care era sigur că orice ar zice tot bine iese.

I-au urmat imediat și ceilalți, cu toate acestea punctul culminant al spectacolului de varietăți din Sala Unirii ne-a fost oferit de independentul John Ion Banu-Muscel, un român cu experiență americană, așa cum îi arată și numele.

Atunci când i-a venit rândul să pună o întrebare unui contracandidat, Banu-Muscel a coborât și el de pe podium, anunțându-ne că întrebarea se adresează propriei persoane și se referă la motivul candidaturii sale, respectiv al prezenței sale la dezbatere. „De ce sunt eu aici?” – iată întrebarea, iar răspunsul a fost pe măsură. Nici nu mai continui, oricum sunt epuizat după trei ore de „program”, îl citez aproape în întregime:

„De ce mă întreb asta? Pentru că am considerat, cu ceva vreme în urmă, că România are nevoie de o schimbare. Pentru asta, eu care am anumite calificări, calități, principii, aș putea să ajut o schimbare în România. Dar știți ce am constatat? Cetățenii României sunt foarte reținuți că ar vrea o schimbare într-adevăr. Și asta doare.

Dar mai mult, (remarc) că nici jurnaliștii, nici d-voastră, domnilor jurnaliști, nu căutați să vedeți cum e o schimbare, cum ar fi o schimbare într-adevăr să se producă. Vă învârtiți în jurul celor 5 mușchetari , aceeași 5 mușchetari ai partidelor care nu cred că vor aduce o schimbare majoră în România.

Iar în ceea ce privește formatul acestei dezbateri, numai dezbatere nu este. Pentru că nu discutăm despre un plan al președinților, planul prezidențial. Cetățenii habar nu au de ce suntem aici, în afară de can-can-uri la care dl. Antonescu a vrut să răspundă, probabil că a făcut o glumă. Mai face dânsul, am văzut, și cu pedeapsa cu moartea, la care nu mă refer acum”.

Cam asta a fost și este. Noapte bună, bună dimineața!