O tragedie fără margini s-a petrecut în acest weekend. Doi gemeni, fată și băiat, elevi în clasa a 9-a la Colegiul Național Moise Nicoară, au rămas orfani, după ce, în urmă cu un an le murise și mama.
Din informațiile pe care le deținem, mama acestora murise anul trecut din cauza unei boli crunte, iar tatăl nu ar mai fi făcut față tragediei de a își pierde soția, astfel că vineri seara s-a sinucis. Nenorocirea e mare oricum, dar cu atât mai mare fiindcă se pare că cea care i-a descoperit tatălui trupul neînsuflețit a fost chiar fiica lui. Diana Achim, directoarea școlii, doborâtă de durere, a refuzat să facă vreun comentariu, rugându-ne să înțelegem prin ce clipe trec cei doi copii.
Rețelele de socializare vuiesc. Părinții de la Moise Nicoară doresc să întindă o mână de ajutor celor doi copii rămași orfani și astfel, în următoarele zile, se vor organiza pentru a strânge fonduri. Momentan nu deținem mai multe informații (și prea multe nici nu ne permitem să oferim, având în vedere situația celor doi copii), dar vom reveni, pentru cine dorește să îi ajute, cu eventualele conturi bancare, îndată ce le vom afla.
Însă, sincer vă spunem, suntem neputincioși și noi să înaintăm niște soluții, fiindcă tragedia e de nedescris. Și, parcă, asemenea tragedii împietresc ceva în fiecare dintre noi. Sperăm că înțelegeți și să acceptați că nu publicăm numele familiei, Motivele sunt mai mult decât evidente.
Comentariile portalului
Chiar așa, cum ar fi un tur 2 între Simion și Georgescu?
Eu nu am văzut mizerie in spital și nici de personal care pretinde spaga nu am auzit. E ușor să arunci cu noroi.
==BA CIONCA BA -- TE VAITZI IN LOC SA FACI TREABA == ASA SE INTAMPLA DACA TE AI INCONJURAT DE (cenzurat de redacție) DE PARTID SI RUDE (cenzurat de redacț (...)