Demisie la nivel înalt. Premierul laburist al Noii Zeelande, Jacinda Ardern, şi-a anunţat retragerea din funcție





Premierul laburist al Noii Zeelande, Jacinda Ardern, şi-a anunţat joi demisia într-un gest şocant, în condiţiile în care era considerată un lider foarte popular, inclusiv pe plan internaţional, căpătând notorietate mai ales în timpul pandemiei, prin măsurile ferme luate, relatează The Guardian.
Anunţul a fost făcut la reuniunea anuală a partidului, unde Jacinda Ardern a anunţat că „nu mai are suficient (combustibil) în rezervor” pentru a-şi face treaba, prin urmare, nu va candida pentru realegere. Alegerile sunt prevăzute mai târziu în cursul acestui an, iar Jacinda Ardern şi-a declarat convingerea că partidul său va face o figură bună şi fără ea, informează News.ro.
„Este timpul. Plec, deoarece odată cu un rol atât de privilegiat vine şi responsabilitatea. Responsabilitatea de a şti când eşti persoana potrivită pentru a conduce şi, de asemenea, când nu eşti. Ştiu ce presupune această funcţie. Şi ştiu că nu mai am suficient în rezervor pentru a o face aşa cum trebuie. Este atât de simplu”, a spus ea.
Mandatul ei de prim-ministru se va încheia cel târziu la 7 februarie. Jacinda Ardern era lider al Partidului Laburist şi premier al Noii Zeelande din 2017.
În vârstă de 42 de ani, ea a fost una dintre cele mai tinere femei prim-ministru din lume şi chiar a devenit mamă în 2018, când era în funcţie.
Cunoscută pentru francheţea reacţiilor ei, dar şi pentru stilul non-conformist, ea şi-a câştigat simpatia publicului.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)