marþi, 3 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    De vorbă cu elevii: „Poți să te distrezi și fără să consumi droguri”

    de Special Arad | 11 iunie 2022, 3:01 PM | Educaţie | Știri Arad | Undeva

    0

    (foto: IPJ Arad)

    Comunicat. La data de 10 iunie a.c., începând cu ora 09,00, în incinta Liceului ,,Vasile Juncu’’ Miniș, cu ocazia Cross-ului ,,Olympic Day ‘’, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu cei ai Postului de Poliție Păuliș, au desfășurat o activitate informativ-preventivă pe linia consumului de droguri și substanțe interzise, la care au participat 150 de elevi și 35 cadre didactice. De asemenea la eveniment a luat parte și rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, Profesor Universitar Doctor Ramona Lile, precum și reprezentații Primăriei Ghioroc.

    IMG 20220611 WA0004

    În cadrul activității au fost expuse sfaturi preventive privind efectele drogurilor în rândul minorilor precum și exemple reale ale unor elevi care au devenit dependenți de droguri sau substanțe interzise.

    Polițiștii au atras atenția și asupra consecințelor pe care consumul de droguri le poate avea. Consumul de droguri poate avea un impact asuprea vieţii tale în nenumărate feluri la care nu te aştepţi:

    Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;

    Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele;

    Presiunea financiară: – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;

    Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele. Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;

    Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;

    Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente;

    Bolile cu transmitere sexuală sau o sarcină nedorită-sub influenţa drogurilor nu ţii cont de faptul că ar trebui să foloseşti prezervativul la fiecare contact sexual.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.