Cum a reușit un român să „dinamiteze” o întreagă rețea de trafic de droguri din Austria. 200 de capete de acuzare formulate de procurori
Un român, implicat într-o rețea de trafic de droguri în Austria, a provocat un adevărat cutremur în cadrul grupării din care făcea parte. Un gest aparent banal al bărbatului care furniza droguri minorilor i-a dat de gol și pe ceilalți membri.
Când au început să-i percheziționeze telefonul și tableta, oamenii legii au rămas șocați. Ancheta deschisă de secția de poliție din Halbenrain în septembrie anul trecut a dus la formularea a 200 de capete de acuzare datorită a peste 1.000 de înregistrări video captate cu telefonul mobil, relatează Știri Diaspora. În urma acestor indicii, aproximativ 30 de persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani, au fost identificate ca având legături cu traficul de droguri.
Inițial, polițiștii s-au concentrat pe prinderea românului în vârstă de 21 de ani din districtul din sud-estul Styriei. Acesta era suspectat că a vândut cocaină, ketamină, ecstasy și marijuana minorilor. După o percheziție la locuința acestuia, oamenii legii i-au confiscat telefonul și tableta, obiecte care le-au dat pe tavă alți suspecți.
Peste 1.000 de înregistrări video incriminatorii
Astfel, în mâinile polițiștilor au încăput peste 1.000 de înregistrări video în care erau prezentate petreceri cu substanțe interzise, nu doar trafic de droguri. Totul fusese înregistrat sub forma unui jurnal video. Aceste înregistrări au dus la prinderea a peste 25 de suspecți numai în legătură cu infracțiuni la Legea privind stupefiantele. De asemenea, în urma vizionării înregistrărilor, polițiștii au deschis cercetări și pentru comiterea altor infracțiuni; vătămare corporală, constrângere și punere în pericol, dar și ilegalități grave comise în trafic.
Mai multe detalii AICI


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)