Mara Ungurean are 16 ani, este elevă a Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi” și a studiat în trecut și în clasa de grafică a Școlii Populare de Artă din Arad. Are deja în portofoliu participări importante la diferite expoziții, precum și diplome și trofee obținute la diferite concursuri. Ultimul și cel mai important premiu a obținut-o anul acesta la ediția jubiliară a Salonului Internațional de Caricatură „Popa’s într-un zâmbet de copil” la Drobeta Turnu Severin, iar astăzi, 8 iunie, s-a vernisat prima ei expoziție personală pe holul Consiliului Județean Arad.

Lucrările expuse pot fi împărțite în două categorii, portrete și compoziții, precum și în picturi și lucrări de grafică. Deoarece prima ei expoziție din carieră coincide cu Anul Centenar al Marii Uniri, în expoziția ei sunt incluse trei portrete care-i înfățișează pe Vasile Goldiș, Ioan Suciu și Ștefan Cicio-Pop, însă celelate lucrări sunt mult mai personale, mai exact lucrările de grafică satirică, autoportretele și portretele unor (mai mult sau mai puțin) idoli, cum ar fi Salvador Dalí sau solistul formației Die Antwoord, Ninja.

După expoziția vernisată de artistul plastic Ioan Kett Groza și directoarea Colegiului de Arte „Sabin Drăgoi”, Dorina Trandafir, am stat puțin de vorbă cu Mara despre ce o inspiră, ce o influențează, care dintre lucrările ei îi plac cel mai mult și ce planuri de viitor are.

– Spune-mi câte ceva despre expozițiile și taberele colective la care ai participat. Am auzit că l-ai cunoscut și pe Dan Perjovschi la o expoziție…

– A fost o tabără de artă contemporană la Sovata, în Târgu Mureș, unde am aplicat pur și simplu pe internet și am avut ocazia să stau în preajma mai multor artiști contemporani. Am învățat foarte multe acolo și am învățat mult și de la domnul Dan Perjovschi. Am mai participat și la un proiect Erasmus în Macedonia, un fel de schimb de experiențe. Acolo am avut ocazia să învăț în special despre arta posterului și în general despre fiecare mod de exprimare în artă. Deocamdată mă axez pe portrete, grafică satirică și unele compoziții mai suprarealiste, care pur și simplu mă satisfac din punct de vedere vizual.

– Văd aici un portret al celui mai celebru suprarealist. Te influențează mult Dalí? Care mai sunt pictorii care-ți plac și, eventual, te influențează?

– Chiar n-aș putea alege, dar într-adevăr aș zice că Dalí a fost o influență pentru mine din punct de vedere spiritual. Mă regăsesc în operele lui, dar cam toți artiștii pe care am reușit să-i cunosc și cu care am reușit să vorbesc au avut o influență asupra mea. Încerc să extrag cât mai multe informații și să aleg dintre ele cele cu care cred că mă identific mai mult. Foarte multă inspirație a venit însă din experiența mea personală în cazul lucrărilor din această expoziție.

– Acele lucrări de grafică au fiecare câte o idee amuzantă sau chiar filosofică în spate. Sunt ideile tale 100%?

– Da, toate sunt ideile mele și le-am făcut în mare parte pentru concursuri internaționale. Toate au teme sociale, politice sau filosofice.

– Care este preferata ta dintre ele?

– Din punct de vedere al ideilor toate-mi plac. E greu să aleg, e ca și cum aș alege dintre copiii mei, dar din punct de vedere al realizării îmi place foarte mult aceea cu oamenii care seamănă cu faimoasa imagine cu maimuțele în care una nu aude, alta nu vorbește și a treia nu vede, doar că în interpretarea mea e și un al patrulea personaj, care arată că nu-i pasă, că nu e nicio problemă. Am făcut-o pe asta recent, de aceea aș zice că hașura e mult mai bună. Ar mai fi cea cu dirijorii care-mi place ca realizare, în rest, majoritatea au legătură cu timpul, pentru că simt că mă regăsesc în această problemă a timpului. Alergăm tot timpul să ajungem la timp…

– În partea cealaltă ai un portret al solistului din formația Die Antwoord. Ce muzică te inspiră? Sau ce muzică asculți, în general?

– Evident, Die Antwoord a fost o trupă de suflet pentru mine în perioada în care am făcut lucrarea. Dar mai mult expresivitatea lui m-a preocupat.

– Ești mai excentrică din fire? La prima vedere nu pare să fie așa…

– Deocamdată (n. red. – râde). Dar nu în fiecare zi mă îmbrac așa formal.

– Ce urmează după ce vei termina liceul de artă la Arad?

– Încă nu mi-am făcut planuri pentru viitorul îndepărtat. Deocamdată știu că vreau să particip la cât mai multe evenimente și la toate concursurile și taberele posibile, ca până acum. Mi-ar plăcea să-mi continui studiile în străinătate, ca să mă pot întoarce apoi în țară cu alte informații pe care probabil nu aș fi capabilă să le asimilez aici.

– Expoziția de față nu are o denumire, pe afiș scrie pur și simplu „Expoziție de arte vizuale – Mara Ungurean”. Cum de nu are și ce titlu i-ai fi dat?

– Nu are denumire din cauză că sunt mai multe tipuri de lucrări pe care le-am făcut, pe care le consider demne de o expoziție. Faptul că am inclus aceste trei portrete pe tema Centenarului îi conferă, aș zice, un fel de actualitate. În rest, sunt lucrările mele cele mai bune și care îmi desemnează prima expoziție personală.

– Deci tu ai ales să fie așa, să nu aibă o denumire…

– Nu am ales eu, așa a fost să fie. În viitor poate o să fac o expoziție pe o temă clară și bine definită.