miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    De ce directorii de la CET nu-și fac publice salariile și interesele?

    de O. Peniță | 15 octombrie 2015, 9:32 AM | Știri Arad

    1

    Știri Arad. Întrebare simplă: de ce directorii de la cele două CET-uri din Arad, Lignit și Hidrocarburi, nu-și fac publice declarațiile de avere și de interese, implicit salariile pe care le încasează?

    Și… niște răspunsuri la fel de simple, nu toate care pot fi date:

    1. Pentru că sunt imense;

    2. Pentru că nu doresc să se afle care le sunt averile;

    3. Pentru că ne sfidează;

    4. Pentru că li s-a cerut să le ascundă…

    Și, ca să nu o lungim mai mult decât e necesar,  pe această cale, solicităm public celor șase directori pe care îi au cele două CET-uri din Arad, să-și facă publice declarațiile de avere și interese (care acum nu se pot citi, fiind blocate pe site-urile celor două instituții)… ca să știm și noi cum stă treaba cu… prețul caloriei și datoriile mari pe care le au aceste două societăți în care Consiliul local Municipal Arad este acționar majoritar.

    Și ca să nu fiți induși în eroare, așa cum au încercat unii să o facă în cazul nostru, explicându-ne că acești directori nu sunt obligați să afișeze public cât câștigă și ce interese au… citiți în continuare articolul 34 din „Legea 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative. Lege nr. 176/2010”: membrii consiliilor de administratie, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum si persoanele care detin functii de conducere in cadrul regiilor autonome de interes national sau local, companiilor si societatilor nationale sau, dupa caz, societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar sau semnificativ;

    Așadar, domnilor directori, așteptăm cu interes. Promitem, în caz contrar, să vă acționăm în judecată ca simpli cetățeni.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.