De ce a rămas UTA fără licență pentru UEFA? „Este o greșeală impardonabilă”





UTA a rămas fără licență de participare în cupele europene, iar acest subiect a generat discuții foarte aprinse printre suporterii arădeni. S-a speculat fie că nu a vrut Alexandru Meszar pentru că era scump auditul, fie că Gyuszi Balint, antrenorul echipei, ar fi dorit să aibă parte de o perioadă de pregătire a sezonului viitor în care să nu fie perturbat programul de meciuri cu echipe necunoscute din Europa…
Nicio variantă nu stă în picioare. Gyuszi Balint spune că „era cea mai mare mândrie din cariera mea să pot juca cu UTA în Europa ca nou promovată. Mi-aș fi dorit foarte mult acest lucru chiar dacă era să jucăm cu Ararat sau mai știu eu ce echipe din Kazahstan sau Armenia…”
Meszar ar fi dorit și el ca gruparea arădeană să fie licențiată la UEFA, iar pentru asta a externalizat acest serviciu unei firme din București.
A vorbit despre asta impresarul Bogdan Apostu, cel care l-a adus pe Gyuszi Balint la Arad și o mare parte dintre jucătorii care fac parte din lotul echipei arădene, chiar după victoria de aseară cu Dinamo:
„E o discuție sensibilă. Din punctul meu de vedere, e greu de digerat o astfel de decizie, ca să nu spun inadmisibil la un club cum este UTA, dar sunt problemele administrative ale dânșilor. Dar, repet, UTA nu avea voie să nu depună licența pentru Europa. Asta e mai frustrant, că nu există probleme financiare. Dacă ar fi fost motive obiective pentru care nu s-ar fi obținut licența, înțelegeam. Dar atâta timp cât Dinamo obține licența și UTA nu…
Păi, vă spun eu ce s-a întâmplat, s-a externalizat acest serviciu către o firmă din București, care nu are nicio legătură cu fotbalul și care atunci când s-a anunțat prelungirea termenului de licențiere pentru campionatul intern dânșii au crezut că s-a prelungit și pentru Europa. E o greșeală impardonabilă, din punctul meu de vedere”, a explicat Bogdan Apostu.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)