Deputatul Calimente – reclamat de ANI pentru conflict de interese. Și-a angajat fiul la biroul parlamentar





Agenția Națională de Integritate a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă în cazul a 32 foști sau actuali parlamentari (14 actuali deputați, 17 foști deputați și un senator). Printre cei reclamați se numără și deputatul Calimente.
În cazul a trei foști deputați și a unui senator, Agenția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301, alin. (1) din noul Cod Penal al României, ca urmare a angajării de către aceștia a propriilor rude în cadrul birourilor parlamentare.
Valoarea totală a contractelor încheiate cu încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese este de1.062.798 Lei (aprox. 240.000 Euro). Agenția va depune toate diligențele necesare în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.
De asemenea, menționăm faptul că, în perioada 2011 – 2015, Agenția Națională de Integritate a constatat alte 22 de cazuri de membri ai parlamentului care și-au angajat rudele la cabinetele parlamentare, încălcând, astfel, regimul juridic al conflictelor de interese de natură penală și administrativă:
– în ceea ce privește conflictele de interese de natură penală, în urma sesizării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și trimiterea acestora în judecată, instanța a dispus condamnarea la închisoare cu suspendarea pedepsei și interzicerea unor drepturi în 17 cazuri (dintre care 9 sentințe irevocabile);
– referitor la conflictele de interese administrative, în 15 cazuri, instanța a confirmat prin decizii definitive și irevocabile constatările Agenției Naționale de Integritate.
Deputatul Calimente figurează în lista nominală a celor 32 parlamentari în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală, cu următoarele mențiuni:
Mihăiță Calimente- deputat : CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV / În calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fiul în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, fiul său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 33.258 Lei.
Toate persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. RADU EUGENIU COCLICI, RĂȚOI NECULAI, BRÎNZĂ WILLIAM GABRIEL nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în termenul prevăzut de lege, în exercitarea dreptului la apărare.
Precizăm faptul că, în cazul a 28 de membri ai Parlamentului, a intervenit termenul de prescripție de 5 ani pentru conflictul de interese de natură penală, așa cum este prevăzut la art. 301 din Codul Penal.
Comentariile portalului
Aradul și notorietatea Geaninei... Cea care se crede.. Stăpâna "cer(c)ului şi a pământului" Aradului - Ieri, 5 februarie 2025, Parlamentul României a adoptat bugetul de (...)
Acum sa vedeți prime si beneficii pe aleșiî locali aproape au dublat impozitul.Mafia vrea îmbogățire fără justa cauză
drujbibi a intrat din nou in actiune....