DAS Arad, despre pașii necesari în vederea obținerii tichetelor sociale din fondul „mama – nou-născut”





Direcția de Asistență Socială Arad aduce informații cu privire la pașii care trebuie făcuți pentru a beneficia de tichetele sociale care se vor aloca mămicilor de nou-născuți. Măsura se aplică în baza Ordonanței de Urgență nr. 113 din 15 iulie 2022 privind Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, anume sprijinirea categoriilor de cupluri mamă- nou-născut, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic (de tip card):
Cererile se depun la sediul Direcției de Asistență Socială Arad cu sediul din Calea Radnei, nr. 250.
Tichetul social pe suport electronic se acordă persoanelor și familiilor defavorizate care îndeplinesc următoarele criterii:
1) mamele care au născut începând cu anul 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare
2) mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care fac parte din familii beneficiare de alocația de susținere a familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare
3) mamele cu dizabilitate care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului
4) mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin anchetă socială
5) mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului și care nu dețin acte de identitate și care din acest motiv nu pot beneficia de drepturi civile
6) mamele minore care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului
7) mamele care au născut începând cu 2022, dar nu mai târziu de trei luni de la nașterea copilului, cetățeni stăini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
Cererile și documentele justificative se depun de către mamă la sediul Direcției de Asistență Socială, în perioada 1-25 a fiecărei luni.
Cererile și alte informații suplimentare se pot obține de la sediul Direcției de Asistență Socială din calea Radnei, nr. 250.
Program cu publicul:
Luni-Joi între orele 8-17, Vineri 8-14
Telefon 0257/285150
Acte necesare pentru aceste cereri:
Comentariile portalului
UTA este pe locul 4 , din primii 7 in play-off sunt 5 iar al 6-lea poate castiga play-out -ul, deci raportul nivel comision / nivel performanta cam dezonoreaza antrenorul si gasca conducatoare!
Observ multă frustrare în articolul dumneavoastră. Va scriu din diaspora. Nu sunt "dac liber". Totuși cred ca generalizarea dumneavoastră nu este de bun augur. Daca bine îmi amintesc, domnul (...)
Ăsta-i efectul dublului standard aplicat dă cecere în interes politic, dacă prezidentialelele-au anulat pt. a nu ajunge ge președinte un dezaxat diliu, de ce nu au anulat și alegerile (...)