Daniel Pancu: „Rapid nu a existat în repriza a doua!”





Daniel Pancu, fost jucător și antrenor al Rapidului și al echipei naționale, a fost aseară în studioul emisiunii Digi Sport Special, după meciul pe care UTA și echipa giuleșteană l-au încheiat la egalitate, scor 2-2.
„O atmosferă extraordinară, jucători implicați 100% din minutul 1 până în minutul 90. O primă repriză controlată de Rapid, care marchează după două faze fixe, mai are o ocazie după un aut, iar la pauză, Balint îl schimbă pe Passaglia, un jucător foarte sigur, dar destul de lent. Împotriva unei apărări supraaglomerate era foarte greu să destabilizezi cu un astfel de joc.
Mai introduce un vârf, pe Hora lângă Dangubic. Ubbink vine undeva în spatele lor, rămân doar cu Vorobjovas în zona centrală. Multe ocazii, cornere, ocazie clară Benga, Hora. Până la urmă, sunt răsplătiți ca efort și ca joc”, a spus Pancu.
Pancu s-a arătat surprins de abordarea Rapidului din partea secundă, dar și de cei care au intrat pe parcurs în echipa lui Mihai Iosif.
„Rapid, în repriza a doua, n-a existat, n-a contat. Nici schimbările venite, Marzouk și Pănoiu, nu aduc nimic. Te-ai fi așteptat să vină cu prospețime, să scoată un fault, un aut. Carnat e obligat să joace fundaș dreapta după accidentarea lui Goge. Moise nu aduce nici el un plus de pe bancă. Până la urmă, un rezultat echitabil.
Rapidului, dacă îi lipsesc doi jucători, de pe bancă încă nu are soluțiile care să îi înlocuiască pe titulari”, a mai spus Pancu.
Comentariile portalului
Gicu, bun venit în lumea electronică ! aia cu energia verde, cu mașini electrice, plăți doar cu cardul etc. Cade curentul și nu se mai poate face nimic. Și (...)
Ură și intoleranță, astea sunt ,,valorile" promovate de ,,careul de ași", Piticul Pinocchio, Soso, Gică Ultras și Crizata G. Și prinde la electorat. Ieși pe strada și vezi (...)
se tot incurajeaza si promoveaza cumpararea de autovehicule electrice dar infrastructura nu este pregatita pentru asa ceva