joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Daniel a crescut în județul Arad iar acum va juca contra României la Euro U21! A fost laureat FIFA

    de Lucian Dănilă | 22 martie 2021, 12:03 PM | Sport

    0

    Am mai scris despre Daniel Zsori. În urmă cu doi ani marca un gol fabulos în campionatul Ungariei. Pe atunci juca pentru Debrecen, fostă campioană a Ungariei, și a marcat un gol excepțional din „foarfecă” în ultimul minut al jocului cu Ferencvaros, meci câștigat de Debrecen cu 2-1.

    Daniel este născut la Oradea, iar acum joacă pentru Budafoki după o experiență nereușită la MOL Vidi. Are dublă cetățenie, română și maghiară, și a câștigat în 2019 premiul FIFA Puskas, acordat fotbalistului care a marcat cel mai frumos gol al sezonului precedent tocmai pentru golul despre care scriam mai sus. Pentru premiul „Puskas” din 2019 au mai fost nominalizați celebrul Leo Messi și columbianul Juan Fernando Quintero.

    Daniel Zsori a copilărit în județul Arad, în localitatea Satu Nou, acolo unde părinții săi au o fermă, apoi la vârsta de 10 ani a plecat să joace fotbal pentru Bekescsaba. Apoi, în cariera sa au urmat cluburile Debrecen, MOL Vidi și acum Budafoki. El a ales să evolueze pentru echipa națională a Ungariei și astfel va fi adversarul României la Euro U21 care va începe în această săptămână în Ungaria.

    Un alt fotbalist din naționala Ungariei U21 care are legătură cu fotbaliștii români este Botond Balogh. El este cel mai bine cotat jucător din lotul Ungariei. Fundașul de 18 ani este coleg cu Valentin Mihăilă și Dennis Man la clubul italian Parma.

    Lotul Ungariei U21
    Portari: Patrik Demjén (ZTE), Balázs Bese (Budafok), Péter Kovács (Budaörs);
    Fundași: Bendegúz Bolla (MOL Fehérvár), András Huszti (Budafoki MTE), Botond Balogh (Parma), Benedek Varju (MTK Budapest), Attila Mocsi (Haladás), Tamás Olivér (Paks)
    László Deutsch (Puskás Akadémia);
    Mijlocași: András Csonka (Budafok MTE), Mihály Kata (MTK Budapest), Norbert Szendrei (Budapest Honvéd), Kristóf Hinora (Vasas), Szabolcs Mezei (MTK Budapest), Martin Palincsár (MTK Budapest);
    Atacanți: Tamás Kiss (Puskás Akadémia), Pál Dárdai (MOL Fehérvár), Márk Kovácsréti (Kisvárda), Alen Skribek (Budafok), Adrian Szőke (Heracles), Donát Bárány (DVSC), Dániel Zsóri (Budafoki MTE).
    Selecționer: Zoltán Gera.

    Partida UNGARIA – ROMÂNIA se va disputa la data de 27 martie, ora 19:00. România va disputa toate cele 3 partide pe Stadionul Új Bozsik din capitala Ungariei. Arena este nouă și va fi inaugurată cu ocazia Campionatului European.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.