Dancing Graffiti, sau când omul și tehnologia devin una





Festivalul Internațional de Teatru Nou este deja notoriu pentru piesele nonconvenționale pe care le aduce în atenția publicului, an de an. Printre acestea se numără și spectacolul „Dancing Graffiti”, o creație marca Bandart Ungaria.
Show-ul se desfășoară în mai multe reprezentații, atât sâmbătă (7 mai) și duminică (8 mai) cât și diseară (9 mai), pe platoul din fața Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad, începând cu ora 21:30.
Organizatorii „Dancing Graffiti” îl descriu drept un spectacol despre limite: personale, sociale și interioare. Noi am spune însă că e chiar mai mult decât atât. Privindu-l, poți descoperi chintesența generației actuale, prin a cărei tehnologie chiar nu mai are limite. Orice lucru i se năzare omului într-un colțișor cât de ascuns al minții, puf!, e acolo, în fața ta, prin puterea combinării „sfinților” unu și zero. Vrei să fii Mickey Mouse, ești. Vrei să vadă lume ce gândești, o bulă enormă apare deasupra capului tău și, pac!, gâdurile-ți „țâșnesc” afară din cap. Nu putem vorbi despre limite nici măcar în cazul limbajului sau al semnelor obscene.
Limita e, de fapt, doar acolo unde se termină propria ta imaginație…
–
Coregrafia si interpretarea: Katalin Lengyel, Szabolcs Tóth-Zs
Producator: Bandart, Ungaria
Coproducatori: Conflux, Teatrul Golem, Asociatia L1
Comentariile portalului
Pentru domnul de mai sus...cu cine ai facut istoria? , cetatea Aradului pentru asta a fost construita ca obiectiv militar, urmăriti si voi cum suntem prostiti se vorbeste de (...)
S-a trezit UsSR Arad ! Pentru capital de imagine probabil. De ce nu apelează la "specialiștii" interni ? Că doar au un inginer constructor de drumuri și poduri la conducerea filialei. (...)
Poate ar merita să verificați cat de utilizate au fost cinematografele in ultimul an. La Cinema Arta anul trecut nu s-au organizat proiecții în gradina de vara și î (...)