Danemarca și Germania vor fi legate prin cel mai lung tunel submarin din lume
Cel mai lung tunel submarin din lume va avea 18 kilometri și va face legătura între două state importante europene, Danemarca și Germania. Călătoria va dura doar șapte minute cu trenul și 10 minute cu mașina, scrie fanatik.ro.
Danemarca și Germania vor fi legate prin cel mai lung tunel feroviar și rutier din întreaga lume, care va fi construit pe sub Marea Baltică. Se va numi Fehmarnbelt și va fi finalizat în 2029, atunci când circulația va fi deschisă.
Dacă acum un drum cu feribotul durează circa 45 de minute, timpul de călătorie va fi redus la doar șapte minute cu trenul. Sudul Danemarcei va fi conectat, astfel, de nordul Germaniei, iar de aici vor exista variante rutiere și feroviare către țările nordice și Europa Centrală.
Tunelul Fehmarnbel va face legătura între Roedby și Puttgarten. Vor fi construite două autostrăzi cu două benzi și două șine electrificate. Investiția se ridică la suma de 10 miliarde de euro, iar 1,1 miliarde au fost oferiți de Uniunea Europeană.
În luna iunie, regele danez Frederik al X-lea a inaugurat primul element de construcție al tunelului, potrivit CNN. Este realizat din 89 de elemente de beton, construite la o instalație specială în Roedbyhavn pe Insula Lolland.
Având în vedere că este unul dintre cele mai mari proiecte de acest fel, aproape 2.500 de oameni vor lucra la construcție. Compania care se ocupă de proiect, Sund & Baelt, spune că va fi cel mai lung tunel submarin din lume.
În 2022, Michael Svane, reprezentant al Confederației Industriei Daneze, spunea că acest noul tunel va ajuta economia, fiind benefic inclusiv pentru companiile din afara Danemarcei. Experții spun că se așteaptă ca acest proiect să influențeze și tranziția ecologică în transporturi. Încă din anul 2011 s-a vehiculat ideea construirii unui tunel pe sub Marea Baltică, pentru a crea o legătură între insula Lolland din Danemarca și Fehmarn, din nordul Germaniei.
Primele lucrări au debutat în iulie 2022, în Danemarca. Un an mai târziu au început în Germania.
Comentariile portalului
Asta ne așteaptă pe toți daca vom vota ,pnl.psd, ciuca ,ciolacu și o să ne ia pe toți dracu ( daca mai stam in colonia asta numita (...)
Si la mine s-a blocat la depunerea primului document. Asta undeva la secunda 30. Cine a fost mai lent de 30-35 de secunde nu a mai prins nimic. 1 minut si 26 de (...)
Romani exagereaza ...zice cineva!dar realitatea ca fiecare face ce il taie capul iar ala cu tirul trebuia identificat si amendat asa tot oamenii necajiti vor fi am3ndati hotii (...)