Dan Petrescu, dat afară de Dinamo Moscova! Și-a reziliat contractul!





Dan Petrescu şi-a reziliat contractul cu Dinamo Moscova după înfrângerea severă de pe terenul formației Anji Mahacikala. „A preluat echipa într-un moment dificil, dar nu am mai observat un progres”.
„După meciul cu Anji, conducerea lui Dinamo a venit cu propunerea de schimbare a antrenorului. Astăzi, am avut o întâlnire cu Dan Petrescu şi am ajuns la o înţelegere pentru ruperea contractului prin acordul părţilor. Îi mulţumim lui Petrescu pentru munca depusă şi îi urmăm noroc în cariera viitoare. Anul trecut, Dan a preluat echipa într-o situaţie dificilă şi a dus-o la un anumit nivel, dar recent nu am mai fost observat un progres. Trebuie să mergem înainte. Acum, negociem cu Stanislav Cercesov şi sperăm să-l prezentăm ca noul antrenor în viitorul apropiat. Astăzi, antrenamentul va fi condus de Nikolai Kovardaev, membru al stafului lui Petrescu” , a declarat directorul sportiv al clubului Dinamo Moscova, Guram Adjoev pe site-ul oficial al grupării moscovite.
Astfel, după plecarea lui Dan Petrescu, şefii de la Dinamo Moscova vor încerca să îl aducă pe banca echipei pe Stanislav Cercesov, de la Amkar Perm. În cazul în care mutarea nu va reuşi, formaţia moscovită ar urma să fie pregătită până la finalul sezonului de către Dimitri Khokhlov, antrenorul echipei secunde a clubului.
Comentariile portalului
Nu vă grăbiți cu aprecierile . Măsura care va restabili pentru totdeauna echilibrul bugetar încă nu a fost luată. Ea a fost doar dezvăluită de Ghighi Bejan (...)
Care e fenta? Ultrasul Zoli își încoarda muschii și -si ia numele altora.
#Francisc Zoltan Bun venit în România onestă ! Unii încep să se prindă de fentă. Alții persistă în prostie și sunt convinși că e bine ce se întâ (...)