Damian Soltesz s-a stins din viață la 31 de ani! Fotbalul arădean plânge. Acum câteva zile era pe teren… (FOTO)





Durere imensă în familia lui Damian Petrișor Șoltesz, fotbalistul arădean care a încetat din viață în urmă cu câteva ore. În ultimele zile, rețelele de socializare erau pline de apeluri de ajutorare a tânărului din Sebiș, apeluri făcute mai ales pentru donare de sânge.
În ciuda mobilizării apropiaților acestuia, Damian a pierdut lupta pentru supraviețuire. Avea 31 de ani și juca fotbal la Voința Macea, după ce în ultimii ani a activat și la Național Sebiș, la Frontiera Curtici sau Moneasa. Mai era implicat și la Liga Desavoia, acolo unde evolua pentru „Finanțe”.
„Acum două săptămâni era pe teren cu noi. Am bătut cu 4-2 și a fost, sincer o spun, jucătorul meciului. Din septembrie încoace se tot plângea de dureri de cap și se simtea uneori obosit. Acum nici o săptămână i-au spus doctorii diagnosticul..”, spun prietenii lui Damian.
În 6 noiembrie, Damian juca 90 de minute în ultimul meci al echipei Macea din turul campionatului. Nimic nu anunța atunci tragedia ce avea să urmeze…
Din păcate pentru el, pentru soția și fetița lui, pentru fratele lui Paul Soltesz, fost portar la Național Sebiș sau Curtici, Damian a ajuns prea târziu la doctor. Miercuri a fost internat în stare gravă la Arad, iar vineri a fost transportat la Timișoara unde a intrat în starea de comă. Astăzi, inima lui a cedat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Este anunțul postat pe Facebook de Lucian Ciba, antrenorul lui Damian la Voința Macea, dar și în perioada în care activa la Sebiș.
Ultima casetă tehnică în care a apărut Damian Soltesz. Macea a învins în 6 noiembrie cu 8-1 pe Olimpia Bujac, iar Damian a evoluat tot meciul.
Damian, penultimul din dreapta, jos, alături de prietenii lui cu care evolua în echipa Finanțe la Liga Desavoia.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)