joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Dacă zici ceva, îți împușc copiii și pe tine”! Polițistul Marius Covaci, arestat preventiv pentru tâlhăria de la Pâncota, face dezvăluiri din spatele gratiilor

    de Andreea Daniela B. | 17 iunie 2021, 8:19 AM | Știri Arad | Topic special

    0

    Jaful de la Pâncota a devenit acum cunoscut la nivel național. S-a petrecut în toamna anului trecut când mai multe persoane au intrat în casa unei femei și au sustras de acolo suma de 300.000 de euro dintr-un seif. După multe cercetări, polițiștii au ajuns la concluzia că inculpații sunt chiar unii dintre cei pe care îi considerau colegi. Mai exact, în urmă cu câteva luni, doi polițiști și alți doi inculpați au fost reținuți. Încă de atunci aceștia se află în „beciul” IPJ Arad, lunar fiindu-le prelungită perioada de arest preventiv cu câte 30 de zile. Complici sau nu, unii dintre ei au început să „dea din casă” și chiar să apară pe la televiziunile naționale, reprezentați de diferite rude sau apropiați, prin care încearcă să-și „curețe” imaginea și să își expună adevărul lor.

    Marius Petru Covaci, un polițist care își desfășura activitatea pe raza localității Pâncota și care acum se află în arest, este printre cei mai vocali dintre ei, încercând din răsputeri să iasă din pușcărie și explicând varianta lui tuturor celor care vor să îl asculte. O înregistrare vocală a ajuns și în redacția Special Arad și astfel am aflat cum s-a desfășurat jaful prin ochii lui Covaci. Acesta susține că nu a fost implicat, cel puțin nu direct, în jaf, că nu a ajutat cu nimic, ba chiar nici nu a acceptat banii care i-au fost oferiți. De asemenea, el susține că a fost amenințat cu moartea, copiii lui fiind în pericol din cauză că el nu a acceptat nicicum să fie parte din „operațiune”. Conform spuselor lui, Denis Țicală a fost cel care l-a amenințat că îl împușcă dacă spune ceva, iar tatăl acestuia, Ion Țicală, ar fi petrecut mai multe nopți prin apropierea casei lui, fiind văzut chiar și de polițiștii aflați în serviciu.

    Desigur, acuzațiile nu se opresc aici, mai multe nume fiind menționate. Marius Covaci a explicat cum și unde au avut loc primele întâlniri, cele din luna mai a anului 2020, cum s-au pregătit pentru marea „lovitură”, de unde au primit informații și care a fost planul după care au acționat. Menționăm că tot ce urmează să citiți sunt cuvintele polițistului Covaci, redacția neasumându-și decât să publice ceea ce dorește să transmită opiniei publice, lucru care poate duce până la urmă la aflarea adevărului.

    Citește și Arestul preventiv continuă! Tâlharii de la Pâncota rămân după gratii

    „Sunt Covaci Marius Petru. Sunt incriminat prin declarația mincinoasă a lui Țicală Denis care a fost testat cu poligraful și a mințit la întrebările „Cunoști autorul faptei? Ai luat parte la jaf? Ai primit bani din jaf?”, răspunzând cu „Nu” și părând sincer la acest test poligraf. După câtva timp este demonstrat că a mințit, găsindu-se probe ADN ale acestuia. Este încarcerat, iar după o lună de zile își aduce aminte și face o declarație mincinoasă prin care îmi înscenează mie cum că eu l-am învățat să cumpere cartele, să-și cumpere măști, l-am încurajat înainte și în timpul jafului și că aș fi primit 13-14.000 euro. Vă voi descrie cursul evenimentelor din seara în care a fost comis jaful și vă voi spune și despre alți polițiști implicați în această înscenare. În plus, am înțeles că s-au oferit 200.000 euro ca eu să fac pușcărie, sumă dată de persoana vătămată, Bernardir Roland, pentru a se răzbuna deoarece i-am întocmit două dosare penale fiului său, unul pentru posesie și consum de droguri, iar celălalt pentru amenințări.

    În seara zilei de 21.11.2020..

    Am ajuns acasă în jurul orei 18.00 și am servit masa în familie împreună cu soția și copiii, m-am uitat la seriale până la ora 23.30, apoi am mers la culcare. Pe la 5.30 am fost trezit de soția mea care mi-a spus că la poartă se află Țicală Denis. Am ieșit la geam și am întrebat care e problema, apoi mi-a spus să cobor la el. Mi-a spus că s-a cerut pe tură cu mine, că vine de la prietena lui și nu mai are baterie la telefon. A spus că va merge să doarmă pentru că e obosit, iar dimineață va întârzia, iar eu să mă duc singur la evenimente. La 7.30 m-am trezit, m-am îmbrăcat și am mers la muncă unde am ajuns la ora 7.55. Acolo l-am văzut pe Țicală Denis și l-am întrebat cum de a venit și nu a rămas acasă să doarmă, iar el mi-a spus că merge acum către casă la culcare. I-am spus să mă lase acasă la prietena mea, iar dacă va fi vreun eveniment îl voi suna să mergem împreună.

    La 8.30 am fost apelat de șeful poliției care mi-a spus că a fost spartă locuința mamei lui Bernardir Roland, de unde au fost sustrași 300.000 de euro dintr-un seif. L-am sunat pe Țicală Denis, a venit în aproximativ 10 minute și am mers împreună la fața locului. Am ajuns concomitent cu păgubitul Bernardir Roland și am intrat în locuință. Am fost sunat între timp de șeful poliției și, în timp ce întrebam persoana vătămată dacă are nevoie de ambulanță și de îngrijiri medicale, am luat și minimul de date pe care le-am transmis șefului poliției. Acesta mi-a spus să nu facem nimic pentru că urmează să primim sprijin de la Serviciul de Investigații Criminale de la Arad și să ne vedem la sediul poliției din Pâncota. Am mers la sediu și de acolo, împreună cu șeful, m-am întors la fața locului, unde am rămas și am identificat mai multe camere de supraveghere pentru a ajuta la prinderea făptuitorilor.  L-am sunat inclusiv pe fratele meu, Covaci Narcis, care este specialist IT, pentru a-i ajuta pe cei de la Investigații Criminale să ridice filmările, ei întâmpinând dificultăți cu acestea. În tot acest timp, Țicală Denis a lovit mașina de poliție, a avariat-o.

    În aceeași zi, câteva ore mai târziu… Au mâncat la aceeași masă, apoi au început negocierile și amenințările

    Pe la ora 18.00 ne-am retras cu toții la sediul poliției, iar eu am vrut să merg acasă să mănânc. Am fost invitat de Țicală Denis la un ceaun cald la Toadere Dragoș și mi-a spus că tatăl său are ceva de discutat cu mine, personal. Am crezut că dorește să îi împrumut ceva bani pentru a repara mașina de poliție. Până la Toadere Dragoș, Țicală Denis a condus mașina de poliție. Ajunși acolo am fost serviți, alături de alți membri ai familiei, cu mâncare caldă de la ceaun. Am mâncat repede și am plecat cu Țicală Denis acasă la el. Acolo am fost întâmpinați de tatăl acestuia, Țicală Ion, care mi-a zis să merg cu el. Am ieșit la stradă și am urcat în mașina lui personală (AR 07 DNS).

    Pe drum a început să zică „Uite ce mi-au făcut dracii aceștia! Au furat banii lui Roland și acum tot Aradul e pe noi. I-am găsit cu mulți bani în cameră de dimineață, iar după ce au plecat de acasă i-am luat și i-am dus la magazinul nostru din Târnova. Îți dau și ție, dar fă cumva să ne ajuți”. I-am spus că nu vreau nici bani, nici să îi ajut și să fiu implicat în această treabă, după care nu am mai discutat cu el, eu fiind în stare de șoc după cele auzite.

    Am ajuns la magazinul din Târnova unde el a intrat și a luat de acolo o pungă prin care nu se vedea conținutul. Am mers înapoi la locuința acestora unde am intrat ca să îl iau pe Țicală Denis și să plecăm cu mașina de poliție înapoi spre Pâncota. Intrat în casă, Țicală Ion a băgat mâna în pungă, a scos o altă pungă care învelea ceva, fără a se vedea conținutul, fiind învelită într-o hârtie specifică magazinelor.  Mi-a spus să îi iau (n.r. banii) și să nu spun la nimeni nimic. Am refuzat din nou și i-am spus lui Țicală Denis să mergem la poliție. Acesta a zis: „Știi că dacă zici ceva îți împușc copiii și pe tine și dacă nu mă crezi pe mine, crede-l pe tatăl meu care este mai nebun ca mine”. M-am enervat și am început să ne certăm, apoi a intrat în încăpere și mama acestuia, însoțită de Toadere Dragoș, iar eu i-am spus lui Țicală Ion să mă ducă la poliție. Acesta m-a dus cu mașina lui fără a mai vorbi ceva pe drum. M-a lăsat la sediu, am intrat, iar el s-a întors la Șiria. Am mers acasă și i-am spus soției și că acest Țicală Denis umblă prin anturajul lumii interlope, anume a lui Uțu Rohozneanu și apropiații acestuia, cu care el se lăuda că petrece prin cluburi. Am hotărât împreună cu soția să nu spun nimic de teama ca nu cumva să pățească ceva copiii.

    O nouă zi, tot mai multe persoane implicate

    A doua zi am fost sunat de prietenul lui Țicală Denis, polițistul Creți Cosmin, ei fiind prieteni și de vânătoare, și de braconaj. Acesta îmi scria pe whatsapp să merg la sediul din Șiria să îmi dea ceva. Știind că vor să îmi ofere bani, am spus că nu merg. Am bănuit. În schimb, am mers seara la acesta, atunci când a ieșit din tură și l-am întrebat ce a vrut să îmi dea. A spus că voia să îmi dea gloanțe pentru pistolul Makarov ca să am de rezervă. A mai spus că el a primit de la Țicală Denis suma de 3.000 dolari și m-a întrebat de ce nu am acceptat și eu, că sunt prost, că sunt bani siguri și nu au avut nicio implicare. I-am spus că am fost amenințat cum că îmi va împușcă copiii și că am refuzat banii. La scurt timp după aceasta, tatăl lui Țicală Denis a început să umple nopțile prin Pâncota, dându-mi senzația că ar dori să le facă ceva copiilor și familiei mele. A fost văzut de mai mulți polițiști care au spus că el nu are ce căuta nici prin apropierea sediului, nici pe lângă casa mea și că l-au văzut trecând pe acolo.

    Ajuns în arestul IPJ, Marius Covaci susține că a aflat și de o sumă pună la „bătaie” ca el să rămână în arest

    Din această cauză am fost arestat și condus în arestul IPJ Arad unde am ajuns la ora 21.00. Dimineața, când am primit vizita soției, ducându-mă la magazia arestului, mi-a fost înmânat un bilețel de către polițistul Moțiu Sorin în care Vesa Flavius spunea că știe că sunt nevinovat și că nu am nicio implicare și că, din declarația lui, voi ieși afară din închisoare, lucru pe care mi l-a spus și în IPJ de față cu cei din camera lui și din camera mea.

    Tot în arestul IPJ Arad am aflat și unde își ține Vesa Flavius banii pe care i-a sustras. Am făcut acest denunț în speranța că se vor lua măsuri și se vor afla vinovații. În arestul IPJ, la plimbător, am fost oprit de Boca Darius care îmi spunea că a locuit cu ei în cameră câteva săptămâni și i-a auzit cum plănuiau să îmi însceneze mie tot, respectiv Toadere și cu Țicală, și știe că sunt nevinovat și că va cere să vorbească și cu unul dintre anchetatori. S-a cerut în următoarea dimineață și, fără să își cheme avocata, aceasta a venit la el și i-a spus să nu se amestece că nu îl va mai reprezenta în instanță și va lua ani grei de pușcărie, acest lucru spunându-l în timpul vizitelor, atunci când a recunoscut de față cu soția mea că nu are ce să facă.

    Am aflat că pe capul meu s-a pus o sumă de bani. Bernardir Roland oferă o sumă de bani ca eu să rămân în pușcărie și a cumpărat un detectiv pentru a afla unde sunt banii, lucru pe care eu l-am declarat și la procuror. Tot el a spus și că l-a cumpărat pe unul dintre anchetatori, pe cel care a făcut audierile.

    Ce s-a întâmplat cu câteva luni înainte de jaf

    Precizez de asemenea că am fost chemat la sfârșitul lunii mai 2020, când eram de serviciu împreună cu colegul Neag Petru, și mi-a fost propus de polițistul Pavel Stelian și Țicală Denis să ne vedem împreună cu Creți Cosmin la stadion pentru a ne propune ca ei să sustragă un seif despre care știa de la socrul său, prieten cu Bernadir Roland, că se află în casa mamei lui.

    A spus că a vorbit cu Creți și el este de acord să întrerupă camerele de pe stradă din Șiria. La stadionul de fotbal se afla și vărul acestuia, Paven Claudiu, despre care ei spuneau că a mai intrat în casa numitului Bernardir odată, împreună cu Paven Stelian, și nu au găsit banii, lucru pe care l-au transmis la unul „Caia” din Mâsca, acesta aducând o echipă de moldoveni pentru a intra a doua oară în casă, dar nici ei nu au găsit seiful.

    Paven Claudiu a spus că un prieten de-al său s-a dus cu fiul cel mare a lui Bernardir Roland (n.r. Norbi) pentru ca acesta să ia de la tatăl său suma de 100.000 de euro. Acesta nu a avut banii pregătiți și i-a spus să aștepte în casă. S-a întors la scurt timp după aceasta, iar ei au tras concluzia că banii se află în casa mamei lui Bernardir Roland. Aici a intervenit și Neag Petru care spunea că fratele prietenului său, Nicolas, când s-a îmbătat împreună cu fiul cel mic a lui Bernardir Roland, a văzut în casă un seif și așa a confirmat cele spuse de Paven Claudiu, cum că seiful s-ar afla acolo.

    Cagule, măști, ciocane, telefoane, totul pregătit pentru marele „tun”

    Au spus că și-au cumpărat cagule și măști și că Paven Stelian urma să achiziționeze și telefoane și cartele de pe raza municipiului Arad. Paven Claudiu a spus că el deja a cumpărat un ciocan de la depozitul de materiale de construcții din Galșa și că atribuțiile mele (n.r. ale lui Marius Covaci) și cele a le lui Neag Petru erau doar să ne aflăm în altă parte pentru a le facilita trecerea. Paven Stelian, Paven Claudiu și Țicală Denis urmau să intre în casa lui Bernardir Roland de unde urma să sustragă  suma din seif, iar pe un traseu care duce prin dealul din Măderat să fie spart.

    Creți Cosmin trebuia să detecteze camerele de pe raza comunei Șiria pentru a le asigura fuga spre municipiul Arad și respectiv spre casele acestora. Toate acestea au fost discutate ulterior și pe terasa unui bar. Am plecat de acolo de la terasă împreună cu Neag Petru, noi hotărând că nu vom participa la acest jaf, dar fără a le spune celorlalți. În dimineața următoare l-am observat pe Țicală Denis și Paven Stelian stând în fața sediului poliției, moment în care m-am oprit și le-am spus că nu voi lua parte la așa ceva. Din acel moment și până la jaf aceștia nu au mai discutat cu mine despre asta.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.