vineri, 6 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Dacă aveți o problemă, să nu sunați la Poliția Locală, fiindcă ei au altă treabă, iar dispecerul s-ar putea să se irite și să vă închidă telefonul în nas

    de Andrei Fuliaș | 29 octombrie 2018, 6:14 PM | Strada | Topic special

    6

    Dacă mă întrebați pe mine, Poliția Locală Arad este o instituție aproape inutilă. Spun „aproape”, fiindcă uneori cei de la „Rutieră” își mai fac treaba și degajează benzile de circulație din Arad, ridicând autoturismele parcate ilegal, împreună cu cei de la Recons.

    În multe alte cazuri însă, Poliția Locală Arad are cu totul alte ocupații. Spre exemplu, dimineața unii sunt ocupați să-i facă cale liberă primarului când pleacă de acasă pe Calea Timișorii extrem de aglomerată. Alții stau câte patru în intersecția dintre Bulevardul Ștefan Augustin Doinaș cu străzile Elena Ghiba Birta și Crișan, în vreme ce la doi pași de ei, pe strada Gheorghe Popa de Teiuș, chiar în dreptul halei de la Piața „Mihai Viteazul”, nu ai pe unde să treci fiindcă întotdeauna – dar absolut întotdeauna – o bandă de circulație e ocupată de mașinile parcate ilegal. Alți „locali” sunt ocupați să te amendeze dacă cumva îți plimbi cățelul pe stradă și ai uitat să iei cu tine sticla de apă sau dacă te-au prins fumând o țigară în parc. Iar lista poate continua. Polițiștii locali arădeni sunt extrem de curajoși și acționează întotdeauna la „litera legii” atunci când au de a face cu oameni simpli și cinstiți, dar aproape niciodată atunci când vine vorba despre infractori și boschetari.

    Și dacă tot am ajuns la capitolul ăsta cu infractorii și boschetarii, o să vă povestesc o întâmplare petrecută chiar astăzi. Întâmplător locuiesc în zona Gării, cam de când mă știu și preț de alte câteva luni de acum încolo. De ani de zile, prin această zonă își făceau veacul fel și fel de oameni dubioși. De la oameni ai străzii sărmani, la boschetari drogați și agresivi, de la practicanți de alba-neagra, la tot felul de interlopi. Însă pe parcursul anilor parcă niciodată n-a fost atât de rău famată această zonă cum este în ultimii doi-trei ani. Dintr-o zonă frumoasă și relativ liniștită, zona Gării a ajuns probabil cea mai rău famată zonă din Arad, după strada Mărului. Mizeria este pretutindeni. Tâlhăriile sunt și ele la ordinea zilei. Numai eu am fugit, în ultimul an și ceva, după trei astfel de tâlhari. Dacă ești femeie sau dacă ești o persoană în vârstă, ți-e groază să mai ieși din casă sau să mergi până la magazin odată ce se lasă întunericul. Cu toate astea, în zonă nu vezi picior de polițist local, iar când le reclami ceva, ridică din umeri și îți dau de înțeles că nu prea au ce să le facă celor care te bagă în sperieți atunci când treci pe lângă ei la lăsarea întunericului.

    Astăzi, pe la 14:30, am mers cu soția până la unul dintre magazinele din zona Gării. În fața magazinului Chic, un individ de vreo 20 și ceva de ani, îmbrăcat șmecherește și cu ochelarii de soare pe frunte, mânca semințe și le scuipa nestingherit pe jos. M-am oprit și l-am întrebat de ce scuipă pe jos, la care el m-a întrebat „da’, ce, care-i treaba, mături tu?”. Și i-am zis că nu mătur eu, dar că și eu plătesc pentru ca cineva să măture după el. Apoi individul s-a umflat în pene și a început să scuipe semințele și mai flegmatic, aruncându-mi și niște jigniri printre dinți și cojile de semnințe din gură. Am scos telefonul și i-am făcut o poză, moment în care, după ce mi-a arătat degetele mijlocii, a venit amenințător spre mine, continuând cu jignirile și injuriile. M-am abținut să-i mai dau vreo replică sau să ripostez în vreun fel și am sunat la Poliția Locală. Vreme de exact 3 minute și 32 de secunde (că atât i-a trebuit să înțeleagă) i-am explicat dispecerului despre ce e vorba, timp în care individul din fotografie a traversat strada, dându-și seama probabil că am sunat la Poliție. M-am uitat lung după el și m-am pregătit să trec strada după el, în ideea în care, dacă cumva vine echipajul de la „Locală”, să nu-l pierd din ochi și să-l pot identifica. Între timp dispecerul mă pune în așteptare și-mi spune că sună să-i întrebe pe cei de la „Ordine Publică” să vadă dacă pot să intervină. Serios? Adică intervin doar dacă pot? E cu „DACĂ”, nu cu „TREBUIE”? Pentru ce vă mai plătim? Să pierdeți vremea aiurea, câte patru, prin intersecții și pe la manifestările din piețe? Evident că m-am săturat să mai stau ca prostul cu telefonul la ureche, mai ales descurajat de faptul că cineva va interveni… nu. Am închis telefonul bolborosind și am plecat la magazin. În magazin îmi sună telefonul. Un număr pe care nu-l aveam în memorie. Era dispecerul de la Poliția Locală. „Unde sunteți? Unde e bărbatul despre care ați zis?”, zice acesta. „Păi cum unde sunt? În zona Gării, dar am intrat în magazin, că nu stau toată ziua la telefon. Ar trebui să dureze foarte puțin, nu să stau ca prostul să vedeți voi dacă aveți pe cine să trimiteți. Dacă nu aveți destui oameni, angajați!”, i-am replicat eu, moment în care domnul dispecer s-a ofticat și mi-a zis  că „noi nu ne tragem de șireturi”, după care mi-a închis telefonul în nas.

    Așadar, dacă aveți vreo problemă, să nu faceți greșeala mea și să sunați la Poliția Locală. Sunați la 112, că acolo se rezolvă problema repede. Poliția Locală te ține la telefon până când problema ta nu mai există sau până când hoțul a plecat în altă parte, iar dacă-i reproșezi dispecerului că durează prea mult, se enervează și își închide telefonul în nas. Auzi, domnu’ dispecer, jobul pe care îl ai presupune să comunici cu oamenii, fie ei nervoși, sictiriți de voi sau proști. Iar dacă nu ești capabil să faci față la „operațiunile grele” la care ești supus, găsește-ți, frate, altă ocupație. Du-te pe linie, la Takata sau Leoni, că acolo nu ești nevoit să interacționezi cu nimeni. Acolo ești doar tu și „banda”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. …stimabile jurnalist… pusesi poza „smardoiului”gresit, trebuia s-o incadrezi mai bine(ia-te de admin 🙂 ) in „portrait” sa se vada si incaltarile „șărcanului” cu ciorapei gri de fetițe…trebuia sa-l faci de cacao. E imbracat ca o fata mai baietoasa! Asta e una, a doua, daca un asemenea amarat isi permite sa te ameninte (mai ales ca tu erai cu doamna ta langa tine) si tu primu’ lucru la care te gandesti e sa scoti telefonu’ …iarta-ma da’ …mai bine lasa!

      Stiu esti non violenta si bla-bla! Oricum nu se face! Trebuia scuturat!

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.