Cursuri gratuite de limbă și cultură chineză, la UAV
Comunicat. Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în colaborare cu Institutul Confucius din Cluj-Napoca, reia seria cursurilor de limbă chineză destinate studenților și arădenilor.
Cei care doresc să învețe limba chineză și să afle mai multe despre cultura și civilizația chineză pot participa gratuit la aceste cursuri, care se desfășoară în fiecare marți, începând cu data de 4 noiembrie, între orele 17.00–18.00.
Cursurile au loc în clădirea Rectoratului (Bd. Revoluției nr. 77), sala 13, parter, și sunt susținute de lectori ai Institutului Confucius din Cluj-Napoca.
„Mulțumim Institutului Confucius din Cluj-Napoca pentru buna colaborare și pentru oportunitatea oferită studenților noștri și arădenilor de a descoperi frumusețea culturii și limbii chineze. Îi invităm pe toți cei interesați să participe la aceste cursuri gratuite și să descopere una dintre cele mai vechi și mai bogate culturi din lume”, a declarat prorectorul UAV, prof. univ. dr. habil. Liviu Sevastian Bocîi.
Cursurile fac parte dintr-un parteneriat de lungă durată dintre Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad și Institutul Confucius din Cluj-Napoca, care are ca scop promovarea dialogului intercultural și a înțelegerii reciproce între România și China.
Înscrierile se pot face la începutul fiecărei sesiuni, direct la locul desfășurării cursurilor.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)