vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cum va fi vremea în vestul țării

    de - | 8 mai 2020, 11:26 AM | Regional

    0

    „Valorile termice vor fi ușor mai ridicate, decât cele specifice acestei perioade, în regiunile sudice, vestice și sud-vestice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea nordică a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane”, transmite Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 11-18 mai.

    Între 18 și 25 mai, temperatura aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână în regiunile estice și nord-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. „Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi în general deficitare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână”, adaugă sursa citată.

    Conform ANM, între 25 mai și 1 iunie, temperaturile medii ale aerului se vor situa în jurul celor specifice pentru aaceastă perioadă, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval. „Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate în regiunile sudice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în toată țara”, potrivit prognozei pentru 1-8 iunie.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.