vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Cum poți ajunge la închisoare din cauza mașinii pe care o conduci?

    de Special Arad | 21 aprilie 2015, 2:39 PM | Naţional

    0

    Mașinile pe care le conducem nu sunt simple jucării. Mai mult, se poate ajunge și la închisoare dacă nu sunt respectate anumite reguli din Codul Penal.

    Astfel, codul penal prevede faptul că acei şoferi care sunt prinşi conducând pe drumurile publice maşini neînmatriculate sau care sunt cu numere false de înmatriculare pot face închisoare sau, pot scăpa doar cu o amendă.

    Potrivit legii, mai exact articolul 334, alineatul 1 din Codul Penal, punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă, pentru ca la alineatul 2 să se arate că punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, scrie adevarul.ro.

    Tot din Codul Penal, alineatul 3, mai aflăm că tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă (alineatul 3), scrie aceeași sursă.

    La alineatul 4 se prevede faptul că șoferii care conduc pe drumurile publice un autovehicul sau tractează remorci ale căror plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă, încheie adevarul.ro.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.