„Cum îl chema? Domide, parcă…” Hagi și-a adus aminte de Arad și arădeni





Gică Hagi a fost mulțumit de rezultatul obținut de echipa sa, Farul, pe terenul formației UTA. A fost 0-0 după un meci dominat de UTA, dar fără ca arădenii să își creeze ocazii mari de gol cu excepția celei din secunda 14 în care Miculescu a nimerit bara transversală.
„Am avut un adversar care joacă bine acasă. Trebuia să ținem mai mult de minge, n-am făcut-o. A doua repriză am avut 3 copii de 2002, 2003, după care au venit ceilalți, care nu sunt pregătiți 100%. Dacă rămâneam în 11, aveam și noi șansa noastră. A trebuit doar să ne apărăm, să ținem de rezultat și e un punct bun, muncit”, a spus Hagi despre joc, el invocând și un penalty pentru Farul la un fault al lui Medjimorec la Larie.
Circulă demult o legendă conform căreia în perioada în care era jucător la Sportul Studențesc, Hagi și-ar fi petrecut mai multe weekenduri la Arad alături de fostul său coleg, fostul internațional Marcel Coraș.
„Nu am petrecut niciodată aici, dar am venit de multe ori la Arad și când eram copil, aveam turnee aici. Am crescut cu Miță Țârlea, apoi pot să spun de Țucu, de Țucudean care a fost la noi, de Marcel care este fratele nostru, colegul nostru”, a spus Gică Hagi.
Foto: Hagi și Coraș într-un meci pe care Sportul Studențesc l-a câștigat cu Inter Milano, scor 1-0
El nu l-a uitat nici pe Gigi Domide, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Aradului. „Mie mi-au plăcut tot timpul decarii, optarii. Mi-l aduc aminte pe optarul de la UTA. Cum îl chema? Domide parcă. Îmi plăcea mult”, a vorbit Hagi despre perioada în care el era un copil iar Domide era liderul din teren al grupării arădene.
Fostul mare fotbalist a amintit și de mașina pe care și-a cumpărat-o de la Arad înainte de Revoluție, un Mercedes. „Ne dădeau pe vremea lui Ceaușescu bani mulți la fotbaliști. Ne plăcea fotbalul, ne plăcea viața dar și mașinile. Și mie în viață mi-au plăcut mașinile puternice. A fost o mașină bună, a mers, dar după acel moment am mers eu mai bine decât mașina”, a adăugat cel supranumit „Regele fotbalului românesc”.
Comentariile portalului
Cred ca unii au avut așteptări prea mari de la Nicușor D. Se pare că e mult mai slab și ca fostul leneș...
Foarte frumoase initiative,in fine se misca ceva si in zona Aradului.Cred ca merita semnalata initiativa turulu ghidat,care probabil va atrage si turisti din alte parti.Felicitari tinerilor.
Deși am profunda bănuială că e un nou pseudonim al celui care se dă strategic cetățean și dă lecții de morală ascuzându-și identitatea, voi (...)