Când ai o vârstă ai și tendința să crezi că le-ai văzut pe toate. Pornind de la locul comun că pentru un nou născut orice poantă e nouă. Având toate astea în vedere, ca să fiu sincer, în toată afacerea cu Donald Trump și fanii mă neliniștește un singur lucru: e chiar pe bune? Chiar nimeni dintre cei care mor de dragul lui Trump și a ediției sale de buzunar din România nu vrea să vadă că avem de-a face cu un…

Nici nu știu cum să formulez să nu jignesc, dar să spun, totuși, lucrurilor pe nume. Problema cu Trump și varianta sa românească – restul dublurilor nu ne interesează aici și acum – nu este că au și ei, ca tot omul, limitele lor, ci faptul că au ajuns în politică. Acolo unde nimic din ce au sau n-au nu îi recomanda.

Un politician modern, cu propensiune pentru democrație, trebuie să fie un om echilibrat, cu înțelegere pentru cei care nu sunt ca el, gata să intervină acolo unde drepturile oamenilor sunt călcate în picioare. Nu trebuie să fie super deștept, să se priceapă la fizica nucleară sau la matematici superioare, nici măcar să aibă talente artistice sau de altă natură. Ajunge să fie un tip cât de cât deștept, cu capul pe umeri, cum se spune pe aici.

Să aibă bun simț, empatie și energia de a-și duce la capăt planurile. Planuri care să nu fie pentru el și gașca care îi urlă în ureche: te-am găsit în cele din urmă, uite că Sfântul Așteaptă există cu adevărat!

Ci pentru cei care l-au ales, cei care și-au pus speranțele de mai bine în el. Mai ales după ce au reflectat bine asupra binelui pe care și-l doresc.

Ei, în această situație nu m-aș aștepta ca un președinte american să vorbească, să gesticuleze, să acționeze și să se poarte cum le face Donald Trump. Adică, la nivelul unui șmecheraș de cartier care se crede deștept, atât de deștept încât îi fentează pe toți. De altfel, dacă vă informați mai atent, veți descoperi că, într-adevăr, Trump cu asta s-a ocupat toată viața: să strângă chiriile de la locatarii clădirilor pe care le deținea. Un afacerist imobiliar, pe deasupra cu afacerea moștenită de la taică-său.

(colaj de Asier Sanz)

Și asta-i doar ceea ce se vede și se cunoaște fără probleme.

Numai că Donald Trump, cel care a scris – de fapt altcineva în locul său – o carte fără să fi citit o alta, excelează prin ceva caracteristic tuturor narcisiacilor, egolatrilor: se crede cel mai deștept și nu dă doi bani pe ceilalți. Se însoară cu modele – femeia pentru el este un model, nu există cu adevărat – și tratează cu toții din perspectiva șmenarului: eu cu ce mă aleg din asta?

Ei și uite, așa ajunge în URSS prin 1987, iar mai târziu, pe vremea lui Putin, chiar în Rusia, fiind absolut încântat de modul în care este tratat de sovieticii lui Gorbaciov și de rușii lui Putin. Nu-i de mirare, așadar, că acum se poartă la Casa Albă de parcă s-ar simți bine și la Kremlin.

Iar cu asta am intrat în miezul problemei: democrația nu este pentru narcisiaci, încrezuți și șmenari. Pentru cei gata de orice pentru un câștig imediat și care îi unge pe orgoliu.

Pe de altă parte, cei care nu știu ce să facă cu democrația se simt reprezentați de astfel de căpcăuni. Cei care au probleme cu dialogul și cu înțelegerea, cu ideea că nu poți trăi bine într-o comunitate unde ceilalți trăiesc rău. Și atunci apare el ca Sfântul Așteaptă. Spune exact ce ai spune și tu dacă ai avea ce și cui. Și le spune exact cum le-ai spune și tu. Fără false politețuri și rafinamente diplomatice. Direct așa, drept în față, să vadă ăia cu cine au de-a face.

Iar noutatea este că noua civilizație, cea virtuală a Internetului, face toate acestea mult mai posibile ca pe vremea în care informația era accesibilă doar celor care citeau, iar mai târziu, eventual, ascultau și radioul. Televiziunea a venit cu o schimbare totală, prefațarea a ce va urma, oferind celor doritori informații peste informații chiar dacă nu aveau pregătirea necesară să le proceseze.

Însă internetul a pus punctul pe I-ul deja inexistent. Oferind imagini și sunet oricând și oriunde, operând cu texte scurte, nepretențioase, a coborât nivelul discursului informațional la cel al bârfelor la una mică sau la cea a femeilor care își omorau timpul cu o pălăvrăgeală despre ceilalți între două sarcini de neocolit.

Și astfel, pe nesimțite s-a născut o nouă realitate informațională, populată de personaje și vedete coborâte la nivelul bârfei, respectiv al serialelor de televiziune, reduse în cele din urmă la o postare la derută pe Internet.

După toate acestea nu este de mirare că Trump, Musk sau Georgescu nu mai sunt persoane reale, cunoscute și judecate cu seriozitate și responsabilitate, ci eroi de internet, având toate calitățile și dimensiunile ce urmează din asta. Mai precis nu au niciuna reală, ci doar cele imaginate de cei care se distrează cu povestea virtuală care se desfășoară înaintea ochilor. Și care e ca o joacă, fără consecințe, cum cred cei vrăjiți.

În consecință nu e de mirare că cele ce se întâmplă în lume de câteva zile, legate de războiul din Ucraina, nu-i impresionează, dimpotrivă, îi distrează. Păi, care e problema, nu e nimic real aici, totul e construit și fake, mai precis inteligență artificială, hai, ce vă tot speriați, chiar dacă va fi război, nu ne va atinge, va fi ca un film sau o postare haioasă, vom sta și vom urmări evenimentele pe ecranele de acasă. Iar eroii noștri se vor da peste cap să ne distreze și mai abitir.

Iar în asta nici măcar Donald Rățoiul nu este mai tare decât Donald Trump…