miercuri, 4 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Cu trei zile înainte de alegeri, unui arădean i s-a „interzis” candidatura pentru Consiliul Județean pentru că a colaborat cu securitatea!

    de Special Arad | 24 septembrie 2020, 3:11 PM | Știri Arad

    0

    Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a transmis joi, într-un comunicat de presă că opt candidaţi la alegerile locale au calitatea de colaborator al Securităţii, dintre care cinci au decizii definitive câştigate în instanţă de CNSAS.

    Printre cei opt se numără şi fostul preşedinte Traian Băsescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei, al cărui proces este în curs de soluţionare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei (ÎCCJ), scrie News.ro.

    „Referitor la verificarea candidaţilor la alegerile locale din 27 septembrie 2020, în temeiul Art. 3 lit. g din OUG nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, Colegiul CNSAS comunică următoarele. Cu toate că s-au primit listele cu candidaţi de la Birourile Electorale Judeţene doar din 31 de judeţe, 22 de municipii reşedinţe de judeţ şi din Bucureşti, sectoarele 1, 4 şi 5, instituţia noastră a procesat cu prioritate datele privind candidaţii la funcţiile de preşedinte de consiliu judeţean, consilier judeţean şi municipal, precum şi pentru candidaţii la funcţia de primar din oraşele municipii reşedinţe de judeţ”, arată reprezentanţii CNSAS, într-un comunicat de presă.

    News.ro precizează că din datele celor 6.678 candidaţi transmise către instituţia noastră până la 24 septembrie 2020, rezultă că 3.491 persoane nu sunt verificabile, fiind născute după 1973.

     În legătură cu un număr de 8 candidaţi, instanţele de judecată s-au pronunţat după cum rezultă:

    – Traian Băsescu, candidat pentru Primăria Capitalei. Există un proces câştigat de CNSAS pe fond, care este în curs de soluţionare la ÎCCJ.

    – Ludovic Boros, candidat la funcţia de consilier judeţean – Sălaj. Proces câştigat definitiv de CNSAS.

    – Florin Adrian Brie, candidat la funcţia de consilier judeţean – Sălaj. Proces în curs de soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.

    – Ioan Igreţ, candidat la funcţia de consilier judeţean – Arad. Proces câştigat definitiv de CNSAS.

    – Ioan Mărginean, candidat la funcţia de consilier judeţean – Mureş. Proces câştigat de CNSAS pe fond. În curs de soluţionare la ÎCCJ.

    – Corneliu-Constantin Pleşu, candidat la funcţia de consilier judeţean – Vaslui. Proces câştigat definitiv de CNSAS.

    – Marcel Stoian, candidat la funcţia de consilier judeţean – Harghita. Proces câştigat definitiv de CNSAS.

    – Dumitru Tudor, candidat la funcţia de consilier local – Primăria Apostolache, judeţul Prahova. Proces câştigat definitiv de CNSAS.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.