A intrat cu mașina în geamul unei benzinării din Subcetate. Șoferul, un bărbat de 72 de ani, consumase alcool
Un arădean în vârstă de 72 de ani, care consumase alcool, a intrat cu mașina în geamul unei benzinării din cartierul Subcetate. Incidentul a avut loc duminică seara, în jurul orei 21:00. Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. La fața locului au fost chemați polițiștii, aceștia stabilind – în urma testării cu aparatul alcooltest – ca șoferul consumase alcool.
Despre eveniment, IPJ Arad anunță următoarele: “În seara de 26 martie, în jurul orei 21.00, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre un eveniment rutier fără victime, într-o stație PECO din municipiu. Din primele cercetări s-a stabilit că un arădean de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cetății din municipiu, a intrat în coliziune cu geamul unei stații PECO. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost dispusă recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cel în cauză este cercetat penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului”.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)