sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Cu ideile în kukta… c-așa-i într-o clipă de viață

    de Special Arad | 25 ianuarie 2015, 10:36 AM | Strada

    0

    Dintru nu prea bun început mă văd nevoit să vă adresez următorul avertisment: nu încercaţi să faceţi ce am să descriu în rândurile următoare! Pericol de pericole!!!

    Deşi citim, auzim, scriem sau spunem altora proverbe, zicători, poveţe sau sfaturi de viaţă, când vine vorba de noi înşine până nu „dăm cu capul” nu ne învăţăm minte. Uite, bunăoară eu, de ieri îmi răsună fără oprire în minte vocea unui unchi trecut de mult în lumea umbrelor: „Nepoate! Atenţie la neatenţie!”, dar ce folos? Dacă îmi aminteam povaţa înainte de a scoate oala din frigider, altfel stătea treaba. Care oală? Oala cu ciorbă! Că îmi lăsase soţia ciorbă de perişoare, gătită să am ce mânca două zile, până avea să se întoarcă din vizită de la soră-sa, din Ciorbeşti. Şi cum din neatenţie am scăpat oala din mâini, am scăpat şi de ciorbă. Aşadar, mi-am zis, ce voi mânca? Răspunsul mi-a răsunat tot în minte:„Găteşti ciorbă!Eh, dar gătitul ciorbei nu-i lucru uşor iar eu nu sunt priceput la bucătărit. Una e că eram cel mai bun în armată la curăţatul cartofilor şi alta e să te apuci să faci ciorbă. Şi uite aşa, în mintea mea a început războiul vocilor, ba auzeam vocea unei mătuşi, fostă bucătăreasă la Spitalul Orăşenesc, zicându-mi:Nu te băga niciodată acolo unde nu-ţi fierbe oala”, ba auzeam o voce necunoscută poruncindu-mi: „Găteşti ciorbă!” La un moment dat am lăsat vocile să se sfădească între ele, am luat un gât scurt de răchie de prună, ca să prind curaj, după care am hotărât – gătesc fasole cu costiţe, după o reţetă văzută la TV!

    Pentru început mi-am prins părul într-un batic de-al soţiei şi mi-am pus un şorţ viu colorat – că aşa am văzut la TV că e la modă. Apoi, cu meticulozitate maximă, am scos un pachet cu costiţe de porc, din congelator, pe care l-am aşezat într-un vas adânc în cuptoraşul cu unde de tip micro, pentru dezgheţare. Pe masa de bucătărie am aşezat: trei cepe, trei morcovi, o tentativă de roşie şi un ardei gras, prea gras pentru perioada asta a anului. Între timp am ivit fasolea din şpais, am ales-o, am pus-o într-o oală cu apă şi desigur am luat iar un gât scurt de răchie, tot de prună. După care am curăţat ceapa tăind-o în bucăţi mici, cu intermitenţe pentru a scoate capul pe geamul de la bucătărie, că mi-au dat lacrimile, iar o vecină grasă, de jos, din curtea blocului, mi-a zis suspinând: „Lăsaţi dom’ profesor, că-i va trece soţiei supărarea şi se va întoarce acasă”.

    Am continuat punând pe ochiul mare al aragazului oala periculoasă botezată cu numele de Kukta, plină ochi cu apă, fasole şi felii de morcovi, roşie şi ardei gras. Apoi am aşezat pe ochiul mijlociu o tigae cu două linguri de untură de porc. În acel moment a început să sune telefonul. Am răspuns, era un prieten care mă provoacă de fiecare dată la discuţii pe linie de politică. L-am rugat să aştepte puţin pe fir pentru a răsturna ceapa în tigaie. Nu ştiu ce va fi înţeles prietenul la capătul firului când o fi auzit un strigăt lung: „Arrrş!”,însă eu am înţeles că untura se prea încălzise, stropindu-mi degetele sfioase. Mi le-am bandajat rapid cu tifon după care am continuat discuţia începută la telefon. Cât să fi trecut nu ştiu, ştiu atât că la un moment dat, de sub geamul bucătăriei, o voce bărbătească striga: De unde nu-i foc nu iese fum! Să sunăm pompierii!”. Am închis brusc telefonul, am liniştit rapid grupul ce se adunase la parter, am luat tigaia de pe foc, apoi am scos pachetul cu costiţe din cuptoraş punându-l pe masă, după care am deschis uşa apartamentului pentru a da naştere unui curent aprig de aer. Cum, însă, „un necaz nu vine niciodată singur” nu am apucat bine să mai iau un gât scurt de răchie de prună că am înlemnit cu ochii bulbucaţi la mâţa grasă, de rasă, a unei vecine, ce tocmai intrase şi apucase în gură pachetul cu costiţe şi pe-aci ţi-e calea, dusă a fost pe scări, spre etajul opt. Deageaba am urmărit-o pe scări că şmechera coborâse între timp cu liftul împreună cu un vecin prietenos, la parter.

    Am ajuns în cele din urmă în curtea blocului fără a mai da de mâţă, angrenându-mă apoi în discuţiile celor din grupul proţăpit sub geamul meu de la bucătărie. Uite aşa, am aflat de la vecini o sumedenie de reţete culinare. Care mai de care se arăta cât mai priceput până, însă, la un moment dat, când o bubuitură scurtă s-a făcut auzită în bucătăria mea. Şi pentru că mai rău se sperie omul de auzit decât de văzut” dimpreună cu grupul am intrat cu mare băgare de seamă în propria-mi bucătărie ca să vedem ce şi cum. Şi pentru că „de ce se teme omul nu scapă!”, Kukta, oala spre care priveam cu teamă de câte ori o vedeam, îşi proiectase capacul şi conţinutul spre tavan. Eh, cine se mai poate lăuda că are zugrăveală cu schije de morcovi, roşie şi ardei gras, lipite artistic printre boabe de fasole? Cât de încântată s-a arătat soţia mea, poate vă voi spune odată. Până atunci, atât vă mai zic: „Nu vă băgaţi niciodată la ce nu vă pricepeţi!”

     

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.