Cu bucurie sau tristețe… a început școala! Imagini de la „Ghiba”, „Moise”, „Peda”, „Avram Iancu” și noul Liceu de Informatică





Elevii echipați cu ghiozdane în spate și buchete de flori în mână au pășit azi în curțile școlilor, bucuroși pe de-o parte că-și revăd colegii pe care nu i-au mai văzut de luni de zile și triști pe de alta fiindcă asta înseamnă că de astăzi s-a terminat vacanța și vor trebui să fie din nou silitori, dornici să învețe lucruri noi.
Pentru cei care au pășit pentru prima dată în clase, spunând în gând „Adio, grădiniță!”, ziua aceasta a însemnat mult mai mult. Pe ei emoțiile i-au năpădit pe deplin, pe unii până la lacrimi, însă au prins încet, încet curaj ascultând cuvintele de încurajare a învățătorilor care, de astăzi, le vor deveni parte din familie.
Mai jos vă prezentăm câteva imagini cu deschiderea anului școlar de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, Școala Gimnazială „Avram Iancu” și Liceul Național de Informatică (fost Generală nr.5).
Comentariile portalului
Asa cum spuneti,d-le Notaros,insa pentru asta trebuie sa te preocupe prevenirea,sa ai minte,nu sa faci ronduri de seara,noapte,dimineata,si sa te pozezi cu patrupede, (...)
După politică și limba română, unii au devenit acum specialiști și în materie de incendii de vegetație. Specialiștii de genul ăsta ar trebui întrebați câ (...)
În campania electorală, erau niște unii de pe la partidul ăla ce salvează România, care erau foarte vocali la adresa tăierilor. https://www.facebook.com/usrarad/videos/ (...)