miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    CSM București a pierdut semifinala cu Gyor și va juca pentru locurile 3-4 în Champions league la handbal

    de Special Arad | 12 mai 2018, 6:08 PM | Sport

    0

    (foto: csmbucuresti.ro)

    CSM București a pierdut primul meci din Final Four-ul de la Budapesta, scor 20-26, în fața lui Gyor Audi ETO și va juca mâine finala mică.

    CSM București a resimțit din plin presiunea fanilor locali de pe arena „Laszlo Papp”. Începutul a fost unul dezastruos, presărat cu o mulțime de erori tehnice.

    Gyor a marcat 3 goluri consecutive, până când Neagu a luat o acțiune pe cont propriu, în minutul 10, și a înscris.

    Nici șansa nu a fost de partea bucureștencelor, bara fiind lovită de 6 ori în primele 30 de minute, o dată chiar din lovitura de la 7 metri, de Gullden. După primul time-out cerut de Per Johansson, jocul s-a echilibrat. Ajutată și de intervențiile lui Grubisic, CSM a intrat la cabine cu un deficit de doar două goluri.

    Defensiva „tigroaicelor” a fost cheia revenirii în debutul primei reprize. Grubisic a făcut minuni, intervenind salvator în 6 rânduri în primele 10 minute, păstrând poarta intactă timp de 7 minute. Lucrurile au luat o turnură neplăcută după timpul de odihnă cerut de Ambros Martin. Unguroaicele s-au apărat agresiv, au fost mai inspirate în defensivă și s-au desprins la 3 goluri cu 12 minute înaintea finalului.

    Finalul ne-a găsit atacând în 7, dar ratând din poziții excelente. Hagman a ratat singură cu Grimsbo, apoi a comis un fault sancționat cu 7 metri și a fost eliminată două minute. Kurtovic a fost singura armă eficientă în finalul meciului. Insuficient. Precipitarea a fost la ea acasă. Spațiile din apărare au fost imense, iar pasele nu și-au atins destinația.

    Sursa: GSP.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.