Cristian Pomohaci, arestat preventiv pentru 30 de zile într-un dosar de agresiune sexuală asupra minorilor
Fostul preot și cântăreț de muzică populară Cristian Pomohaci a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar ce vizează presupuse agresiuni sexuale asupra mai multor minori, scrie adevărul.ro.
Măsura a fost dispusă la o zi după ce polițiștii din județul Mureș au efectuat mai multe percheziții la domiciliul acestuia. Pomohaci a fost condus la audieri și reținut inițial pentru 24 de ore, înainte ca procurorii să solicite arestarea preventivă.
Potrivit anchetatorilor, cercetările desfășurate la locuința fostului preot au durat peste 13 ore, timp în care au fost ridicate mai multe probe considerate relevante pentru dosar. Surse apropiate anchetei susțin că în timpul perchezițiilor ar fi fost descoperită o sumă de aproximativ două milioane de euro în numerar, ascunsă în locuință.
Aceleași surse afirmă că procurorii investighează suspiciuni potrivit cărora Cristian Pomohaci ar fi ademenit doi băieți cu vârste de 14 și 15 ani, cărora le-ar fi oferit inclusiv substanțe interzise.
Numele fostului preot a mai fost asociat cu acuzații similare și în trecut. În anul 2017, acesta a fost caterisit după apariția în spațiul public a unor acuzații privind comportamentul său față de un minor. La acel moment, Pomohaci a respins toate acuzațiile formulate împotriva sa.
De-a lungul anilor, Cristian Pomohaci s-a confruntat și cu alte probleme judiciare. Acesta a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de evaziune fiscală, iar unele dintre faptele investigate anterior s-au prescris, astfel că nu a executat o pedeapsă privativă de libertate.
Citește și:
Au dus aparat de numărat: aproximativ 2 milioane de euro, găsiți la domiciliul lui Cristian Pomohaci în urma perchezițiilor
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)