Cristian Gondor, arădeanul care a ars la Trei Insule, a murit astăzi la Spitalul de Arși. Avea 33 de ani (FOTO)





Știri Arad. Clipe cumplite pentru familia tânărului Cristian Gondor, tânărul arădean de 33 de ani care a suferit grave arsuri în urmă cu două săptămâni într-un incendiu la Trei Insule.
După două săptămâni de suferință la Spitalul de Arși din Capitală, inima lui Cristian a cedat în această dimineață. Imediat după ce a pornit incendiul, Cristian a încercat să-l stingă de unul singur, fără a anunța pompierii. A reușit în cele din urmă să stingă focul, dar urmările au fost catastrofale pentru el. A suferit arsuri pe 25 la sută din suprafața corpului, dar, și mai grav, a fost faptul că a suferit arsuri ale căilor respiratorii, cele care se pare că i-au fost fatale.
Chiar el a fost cel care a sunat la numărul de urgență 112. Salvarea a ajuns repede, a fost dus la spital în jurul orei 22 a datei de 7 februarie, iar noapte, în jurul orelor 2, a fost transferat la București. Starea lui era gravă.
Cristian Gondor a fost cumnatul antrenorului echipei UTA II, Cristian Păcurar.
Pe contul de Facebook al Ancuței, sora lui, au apărut mai multe mesaje de condoleanțe…
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Condoleanțe familiei.
CITEȘTE ȘI:
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)