joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivCristi Puiu, despre public, Arad și Oscar și alte asemenea „chestii” care nu prea îl interesează | INTERVIU

    de Tomck@t | 9 iunie 2019, 4:03 PM | Interviuri | Topic special

    0

    + câte ceva despre noul său film, „Malmkrog”

    În caz că era un „mister” pentru cineva, regizorul Cristi Puiu a explicat clar și răspicat sâmbătă seara, la Cinema Arta, în cadrul sesiunii de Q&A de după proiecția unui fragment din noul său film, „Malmkrog”: nu îl interesează publicul. Cu toate că acesta contează foarte mult, spune Cristi Puiu, nu există termenul de „public” pentru un cineast. Un regizor face filme așa cum vrea el să le facă, așa cum vede el povestea, așa cum interpretează el ideea în jurul căreia se învârte povestea pusă pe marele ecran. Pentru că filmul e o artă, în primul rând, nu un produs. Ideea – înainte de toate. Cam acesta a fost și cuvântul de ordine în interviul realizat de Special Arad cu celebrul regizor român, chiar înainte de proiecția acelei bucăți (de o oră) din filmul care va avea puțin peste trei ore (!), când va fi finalizat. Ideea filmului „Malmkrog” este filosofia din spatele și din fața religiei, a Creștinismului, mai exact, despre incoerența lui, despre lacunele Evangheliilor, despre contradicțiile mesajelor. Ca să spunem lucrurilor pe nume într-o manieră mai crudă și primitivă (chiar dacă în film și în declarațiile regizorului subiectul este atins într-un mod mult mai diplomatic, aristocratic și filosofic… cu alte cuvinte, mult mai pe larg)…

    „Malmkrog” vorbește despre cretinismul creștinismului. Un subiect tabu, dar „foarte actual”, spune Cristi Puiu.

    Malmkrog - de Cristi Puiu

    Interviul de mai jos nu e, însă, în exclusivitate despre ideea acestui film, despre care regizorul avea, oricum, anumite rezerve, fiind extrem de restrâns în vorbe. De fapt, Cristi Puiu părea să cugete îndelung despre orice subiect adus în vorbă, fiind nevoie – vorba aia – de un clește pentru a scoate esența din declarațiile și gândurile lui. Restrâns și de timp (interviul s-a făcut cu 15 minute înainte de proiecția fragmentului de film la Cinema Arta), am încercat să-l provoc pe regizor la o scurtă discuție (deloc secretă, chiar dacă el se afla la Arad datorită festivalului „Discuția Secretă”) despre Arad, despre workshopul „Scenariul de film și ciorba de potroace” derulat la Arad în cadrul festivalului, despre subiecte de film care sunt sau nu sunt cu duiumul, despre limbile străine în filmele românești și – chiar dacă mă așteptam la o anumită iritare în reacție și la un răspuns previzibil – despre Oscaruri.

    – Vă aflați la Arad pentru a patra oară în ultimii trei ani, dacă nu mă-nșel. Cum vi se pare orașul? Ați văzut vreun potențial subiect de film aici, ori vreo posibilitate de a filma aici?

    – Păi sigur că există această posibilitate. Cel puțin teoretic, ea există, dar trebuie să existe și povești.

    – Vă întreb dacă v-a trezit interesul ceva anume, să spuneți: „Uite, aș putea să fac un film din asta!”. Sau nici nu v-ați gândit la acest lucru?

    – M-am gândit, dar mă gândesc la asta de fiecare dată când ajung într-un oraș pe care nu-l cunosc. E aproape inevitabil. Dar…

    – Dar nimic concret…

    – De ce ar putea fi ceva concret, așa, legat de Arad?

    – Nu știu, discuții cu unii, cu alții, despre ceva ce s-a întâmplat la Arad sau e ceva specific Aradului și oferă o temă interesantă…

    – Ca să faci un film, o poveste care să aibă legătură cu Aradul și să nu poată fi imaginată la Giurgiu, la Craiova, Cluj sau Iași, asta este mai greu. Trebuie să cunoști povestea și istoria locului, iar eu nu cunosc povestea și istoria Aradului. Dar probabil că sunt oameni aici care scriu, care au poveștile lor… păcat că nu există o posibilitate de a imagina un soi de cinematografie locală, adică fonduri, nu neapărat din Arad, ci din regiune, așa cum există în Franța. Dacă ar exista o intenție, o bunăvoință din partea autorităților, atunci sunt absolut sigur că ar fi mai ușor. Toată povestea cu cinemaul este complicată mai ales din pricina banilor. O deplasare cu o echipă de filmare din București la Arad, sau o echipă combinată cu cei de aici, ori de aici și din Ungaria… toată povestea asta cu deplasarea asta ar presupune niște costuri suplimentare. Altfel, așa, strict cinematografic, e un oraș cu un extraordinar de mare potențial, doar că alegerea trebuie să fie făcută în concordanță cu povestea. Sigur că sunt povești aici, doar că eu nu le cunosc.

    – Ați avut un atelier de scenarii în această săptămână aici, la Cinema Arta, cu tineri scenariști. Cum s-a derulat și care va fi rezultatul?

    – S-a derulat foarte bine. Acuma… rezultatul ține de ei. Au fost 12 tineri din toată țara, chiar și din Republica Moldova.

    – Ce teme ați dezbătut la acest workshop?

    – Nu există teme, fiecare a prezentat un sinopsis și discuțiile s-au învârtit în jurul acestor idei de film pe care ei le-au gândit.

    – A fost vreun scenariu care v-a captat atenția?

    – Nu neapărat. Toate sunt bune și… incomplete, pentru că nu sunt scenarii, ci doar idei de film, niște povești. Legat de vreun rezultat… ei ar putea răspunde mai precis legat de asta, adică în ce măsură i-a ajutat acest workshop.

    – Cu alte cuvinte, depinde de ei continuarea…

    – Întotdeauna depinde de ei.

    – Dacă tot vorbim de scenarii, pe lângă regie, semnați și scenariul noului dvs. film, „Malmkrog”, bazat pe un text al filosofului rus Vladimir Soloviov. Ce anume v-a atras la acest subiect, ce v-a determinat să transpuneți aceste idei în film?

    – În primul rând, cred că m-a atras actualitatea textului. Este scris în 1900 și, cu toate astea, e aproape înspăimântător de actual. Apoi, despre toate celelalte, cred că filmul vorbește cel mai bine. Aici, o să prezint un fragment din film pentru că filmul nu e terminat, sunetul nu este gata. M-a întrebat Cătălin (n. red. – Lazurcă) dacă s-ar putea să prezint un fragment aici, la Arad, am zis „de ce nu?”, doar că există această rezervă…

    – Cum de ați acceptat, totuși? Având în vedere că nu este produsul finit, e deocamdată departe și de o avanpremieră…

    – Păi nu am nicio problemă. Nu e un film, este doar un fragment. Ca un fel de trailer de o oră.

    – Ce ați putea să-mi spuneți, înainte de vizionarea acestui fragment, despre ce va fi vorba în acest film?

    –  …

    – Care e ideea călăuzitoare, subiectul filosofic…? (n. red. văzând că ezită… am continuat) Bine, citind sinopsisul, știu că e religia, dar prefer să-mi spuneți dumneavoastră…

    – De ce ar trebui să spun eu? Cred că am spus, este un text foarte actual…

    – Subiecte actuale sunt cu duiumul…

    – Eh, nu știu dacă sunt chiar așa cu duiumul.

    – Dacă tot spuneți acest lucru, cam care sunt acele subiecte foarte puține care vă incită imaginația?

    – Nu știu dacă sunt chiar foarte puține… în orice caz, n-am făcut o investigație în sensul ăsta, dar… din textele pe care le-am citit eu, fie că aparțin literaturii, fie că aparțin filosofiei, nu m-a frapat niciun text în asemenea măsură în actualitatea lui. Așa, cum se întâmplă de regulă în cinema, atunci când un regizor alege un text care aparține de un autor din secolul al XIX-lea, al XVIII-lea sau din Renaștere, să zicem, tu, ca regizor, îți acorzi această libertate de a interveni pe textul respectiv și de a-l face cât de actual îți convine ție. Dar fără a interveni pe textul lui Soloviov, ci luat așa, imaginat în sensul restituirii nealterate, cred că sunt foarte puține. Eu nu m-am întâlnit cu altul decât cu ăsta. … Nu vă convine răspunsul…

    – De ce să nu-mi convină?

    Regizorul a râs aproape insesizabil, schițând un zâmbet scurt.

    –  Am văzut că din distribuție fac parte doar doi actori români, restul fiind francezi. Cel puțin din câte am văzut pe CineMagia

    – Sunt mai mulți, doar că sunt roluri secundare. Filmul e în franceză.

    – Poate că mi se pare doar mie, dar e acesta un nou trend…? Mă rog, un „nou” trend recurent, de fapt, în cinematografia românească, și anume faptul că se vorbește în preponderență o limbă străină într-un film românesc? Vă întreb deoarece chiar alaltăieri am văzut aici, la Cinema Arta, filmul lui Tudor Giurgiu, „Parking”, în care se vorbește limba spaniolă.

    – Eu nu știu despre Tudor Giurgiu sau despre ceilalți…

    – Să ne rezumăm atunci la cazul dumneavoastră.

    – Aici e limpede. Limba pe care o vorbea aristocrația în 1900. Nu sunt motive oculte, misterioase. Eu am mai făcut o dată textul ăsta, la Toulouse, în 2011, și există un film, tot în franceză, pe textul ăsta, care se cheamă „Trei exerciții de interpretare” (Trois exercices d’interpretation).

    – De data aceasta pot să zic că nu mi-a convenit răspunsul. Știu că e o pură speculație, dar mă așteptam ca în spate să fie vorba de o anumită apropiere mai mare de publicul internațional, printr-o limbă de circulație internațională… în orice caz mai vorbită în lume decât româna.

    – Nu mă interesează acest lucru.

    – Ultima întrebare e despre o… premoniție, dacă vreți: pe când un film românesc nominalizat la Oscar? Asta în cazul în care contează. Dacă da, care și când? Al cărui regizor? Cum vedeți acest lucru?

    – Păi nu mă interesează Oscarul, prin urmare îmi este foarte greu să fac vreo predicție în sensul ăsta. În ceea ce privește filmul românesc și relația acestuia cu Oscarul, cred că oamenii ar trebui să se instruiască mai temeinic atunci când vorbesc despre subiectul acesta, pentru că așa, de pe margine, pare că pui filmul într-un plic, îl trimiți la Academia Americană și ei îl văd și decid. Nu-i așa. Ca un film să ajungă printre cele nominalizate, pentru acele cinci sau câte sunt la categoria „Cel mai bun film străin”, este absolut nevoie de fonduri, de bani pentru promovare, iar banii ăștia se duc dincolo de milionul de euro. Două-trei milioane de euro. Atunci am putea vorbi despre un film la Oscar. Bugetul de promovare ar trebui să se afle cumva în zona bugetului anual al Centrului Național al Cinematografiei. Doar pentru promovare, iar acest lucru este imposibil. Deci… ne mai calmăm puțin cu Oscarul ăsta. Pe de altă parte, nici nu contează pentru cinema Oscarul. Cinemaul nu se face nici cu Oscarul, nici cu Palme d’Or-ul, nici cu Urși de Aur. Se face cu filme.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.