Crimă la Tinca! Un bărbat și-a omorât soția, mamă a nouă copii, apoi ar fi îngropat-o pe malul Crișului Negru





Un bărbat din Tinca şi-a ucis soţia, mamă a 9 copii, apoi a împachetat cadavrul într-o pătură şi l-a îngropat pe malul Crişului Negru.
Crima a fost descoperită sâmbătă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care au găsit în aceeaşi seară şi corpul victimei, iar pe autor l-au reţinut pentru 24 ore, urmând să-l prezinte, duminică, judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă sub acuza de omor.
„Am fost sesizaţi în cursul după-amiezii de sâmbătă despre faptul că în colonia de romi din localitatea Tinca s-ar fi comis un omor, iar autorul ar fi îngropat cadavrul. Procurorul criminalist şi poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au fost aseară la faţa locului”, a declarat, duminică, pentru BIHOREANUL, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Gheorghe Vidican.
Cadavrul a fost descoperit îngropat pe malul Crişului Negru, între Tinca și Belfir, având multiple lovituri la nivelul capului şi a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Bihor pentru efectuarea necropsiei.
Victima este o femeie în vârstă de 56 ani, mamă a 9 copii, şi ar fi fost ucisă, vineri, de soţul ei, care a lovit-o cu o bâtă în zona capului, a împachetat cadavrul în pătură şi l-a îngropat.
„Presupusul autor, în vârstă de aproximativ 67 de ani, a fost reţinut sâmbătă seara. Urmează să fie prezentat la instanţa de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a mai spus Vidican.
Potrivit sursei citate, anchetatorii urmează să lămurească circumstanţele în care s-a comis fapta.
Comentariile portalului
Tovarăși, mai un pic de răbdare și-n noaptea de anul nou vom avea voie doar să ciocnim un păhărel dă șampanie fără alcool, să câ (...)
Naționala României nu poate fi diferită față de societatea românească, e la fel de plină de impostură. Un antrenor ramolit care a adunat niște jucători (...)
== POCNITORILE -- DISTRACTZIA PROSTILOR SI A SARACILOR == CEA MAI IEFTINA DISTRATZIE == MANIFERE ==