Cresc tarifele de colectare a deșeurilor din Arad. Care sunt noile prețuri





Operatorul de salubrizare RETIM Ecologic Service SA anunță modificarea tarifelor de colectare și transport pentru deșeurile municipale pentru Zona 1 a județului Arad, începând cu luna aprilie 2022.
Factorii externi care determină modificarea acestor tarife sunt creșterea salariului minim pe economie și inflația înregistrată de la precedenta modificare de tarife, precizează RETIM.
Propunerea de modificare a tarifelor a fost trimisă spre analiză și dezbatere în toate consiliile locale ale UAT-urilor membre ale Zonei 1, fiind aprobată de către aceștia și încheindu-se în 13 aprilie 2022 un act adițional la contractul de delegare.
Localităţile care aparţin Zonei 1 a judeţului Arad sunt următoarele: Municipiul Arad, Oraşul Curtici, Oraşul Nădlac, Oraşul Pecica, Oraşul Pâncota, Oraşul Sântana, Comuna Covăsînţ, Comuna Dorobanți, Comuna Fântânele, Comuna Felnac, Comuna Frumuşeni, Comuna Iratoșu, Comuna Livada, Comuna Peregu Mare, Comuna Macea, Comuna Secusigiu, Comuna Semlac, Comuna Şagu, Comuna Şeitin, Comuna Şiria, Comuna Şofronea, Comuna Vinga, Comuna Vladimirescu, Comuna Zădăreni, Comuna Zimandu Nou.
Mai jos sunt prezentate tarifele aplicabile anului 4 contractual (până la 23 aprilie 2022) și anului 5 contractual (începând cu 24 aprilie 2022):
Pentru persoane fizice, tarife exprimate în Lei cu TVA:
Urban:
– Tarif actual cu TVA: 11.75 lei/persoană/lună
– Tarif nou an 4 – cu TVA: 12.23 lei/persoană/lună
– Tarif nou an 5 – cu TVA: 12.23 lei/persoană/lună
Rural:
– Tarif actual cu TVA: 5.46 lei/persoană/lună
– Tarif nou an 4 – cu TVA: 5.77 lei/persoană/lună
– Tarif nou an 5 – cu TVA: 5.77 lei/persoană/lună
Pentru persoane juridice – tarife exprimate în Lei fără TVA:
Conform prevederilor legale cuprinse în Legea 181/2020 și OUG 92/2021, au fost stabilite tarife generale, precum și tarife distincte pentru fiecare fracție de deșeuri.
Comentariile portalului
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)