Drumurile m-au purtat în această dimineață prin județ. Oripilat, încă, de cele întâmplate ieri la Caracal, mă uitam prin Pâncota, Ineu, Gurahonț după oameni, mai ales după fete care fac auto-stopul. Nu că i-aș fi luat eu, pentru că nu aveam loc fiind cinci în mașină, ci mă gândeam cum îi împinge nevoia să recurgă la acest mod de a pleca dintr-un loc în altul, asta pentru că nu îmi amintesc să fi depășit mai mult de două autobuze.

Chiar așa, cu ce naiba să poți să pleci de la Gurahonț la Ineu dacă nu ai mașină, sau nici măcar căruță nu ai? Cu ocazie, doar cu ocazie, pentru că transportul în comun în mediul rural, mai ales în weekend, e cam ca și oazele verzi prin Sahara. Rar, foarte rar…

Mi-am adus aminte de verde și despre faptul că am scris despre Aradul verde, cel mai verde. S-a întâmplat acum câteva zile că scriam despre verde tocmai dintre betoane, iar în timp ce scriam pe facebook curgeau poze cu câte-un nou pom care cădea mort în fața drujbei. Măcel sub semnul regenerării… Nici nu am mai completat acea poveste cu alte poze de pe facebook pentru că dacă o făceam scriam și acum și trebuia să apăs opțiunea LIVE, că altfel nu mai merge.

Eu nu pot să spun că sunt orășean, dar nici că sunt țăran. Sunt un fel de corcitură, născut și crescut la Sânnicolau Mic, cartier care pe vremea copilăriei mele avea doar un bloc, în rest toți stăteam la casă. Deci, sunt opțional, cum îmi convine: când vreau să fiu de la oraș, apăs tasta O, iar dacă vreau pe modul „țăran” (în sensul propriu, nu peiorativ), apăs deodată tastele TZ.

De ce vă spun asta? Pentru că tocmai trebuie să tastez TZ. Pentru că mă aflu în comuna Vârfurile, după ce am făcut o haltă la Hălmagiu. Despre Hălmagiu scriu pe scurt: o localitate frumușică în care, pe una dintre străzi, miroase tare a carne. Nimic surprinzător pentru că acolo sunt alea, bunătăți de la Hălmagiu cred că le spune.

No, rămân pe modul TZ, mă întorsăi la Vârfurile. Apu dacă vreți să vidieți verde, apu viniț la Vârfurile. Acle în mijlocu satului tăt îi verde. Az-mâne și semnele de circulație or fi verz, numa năroc că nu mai ploaie. Nu c-așa ar trăbi să fie, numa că s-ar ridica iarba păstă iele și nu le-ai mai videa d-atâța boscheți. Mă, frace, cum zâc ii, apu la Vârfurile am vrut să sun la Primărie să-i întreb dacă mă aud, că i-o nu-i videam d-atâța boscheți.

Cum am scris și mai sus, am crescut la casă și aveam inoculat așa, în mintea mea, că tăt omu care a crescut la casă îi oțâră gospodar. Măcar oțâră. Amu, la Vârfurile or îs tăț dân sat plecați în concediu, or au fujit la muncă în străinătace, c-apu iarba, baș buruiana, îi cât casa. M-am uitat pă uliță în jos și tăț aveau atâta iarbă la garduri de zâci că erau garduri vii. Am auzât că acle îi primar unu Radu, Radu Giurgelea. Am mai auzât dăspră iel că are casă mare. Apăi la casă mare poate trăbă și iarbă mare.

Barbați n-am pre văzut pe uliți. Am văzut două nane, două muieri. Cred că mereau după pită. V-am zâs io că-s pân concedii…

Cum am zâs, năroc că n-o ploiat dă câteva zâle, c-apu dă ploia nici indicatoru de Hălmagiu nu-l mai videam.

Glumai-i glumă, dar nu prea-i glumă. Revin pe modul ,O”, să vorbim ominește și să ne înțelegem cu toții. Acum nu cred că nu își permite Primăria din Vârfurile o mașină de tuns iarba. Măcar unde ține de ea. Iar dacă-i scumpă, sau o au dar n-au benzină, cred că ar găsi doi-trei asistați social care să vină măcar cu coasa să mai tundă buruienile. E păcat pentru această comună, e păcat pentru că am văzut case frumoase, zona este mirifică și măcar pentru cei care-și aduc aminte de Taraful din Vârfurile și trec pe acolo, să curețe barem străzile principale. Că-i urât domnule primar…

Trec iar pe modul „TZ”. No gata, că tră să închid, că-s tăt pe la Vârfurile și cred că mă caută deja cu STS-ul. Eu știu că nu prea nimeresc ăia, dar credețâ-mă că dacă își pun în cap să te găsască, apăi te găsăsc și-n gaură de șerpe. Depinde cine și pântru ce te caută. Tră să închid și telefonu și laptopu că-mi bipăie celula.

PS: Vă recomand zona asta. E atâta liniște și atâta verde că merită văzută măcar pentru un weekend.