vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Crăciun în iulie”, un proiect inedit al Scolii Gimnaziale „Sabin Manuilă” din Sâmbăteni | GALERIE FOTO

    de Dan Lazăr | 6 august 2022, 8:06 AM | Educaţie | Sâmbăteni | Știri Arad

    0

    „Crăciun în Iulie” – „Christmas în July” s-a numit activitatea de la finalul lunii lui Cuptor de la Școala Gimnazială „Sabin Manuilă” Sâmbăteni, activitate desfășurată în cadrul unui parteneriat internațional între școală și  „OPERATION CARE INTERNATIONAL” din Texas S.U.A.

    La aceasta au participat 160 de elevi ai școlii, 9 cadre didactice, 17 voluntari români și 9 voluntari americani. De această activitate s-au putut bucura și câțiva copii ucrainieni, refugiați, care sunt cazați la Ghioroc.

    „A fost o zi fierbinte pentru școală, atât la propriu cât și la figurat. Totuși, căldura de afară nu a fost o piedică pentru desfășurarea tuturor activităților propuse. S-a cântat, atât în română cât și în engleză, a fost prezentată o scenetă realizată de voluntarii români despre viața lui Iona dar și alte activități coordonate atât de români cât și de americani, care au antrenat și bucurat pe toată lumea. Dar cea mai mare bucurie pentru copii a fost când a sosit darul de «Crăciun». Fiecare copil a primit o pereche de adidași, o pereche de șosete, un tricou, două cărticele și un pix. Toți participanții au rămas cu frumoase amintiri ale acestei zile și cu mulțumirea de a aduce o bucurie copiilor prezenți”, au informat organizatorii.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.