vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cozi mari la intrarea în Austria! S-au intensificat controalele la frontiera cu Ungaria, iar românii au fost avertizați oficial

    de Special Arad | 19 decembrie 2020, 8:19 PM | Internaţional

    0

    Cu câteva zile înaintea Crăciunului, la punctele de intrare în Austria, dinspre Ungaria, s-au format cozi de mașini care se întind pe kilometri.

    Situația a fost semnalată de Ministerul de Externe, care a emis o avertizare pentru cetățenii români care tranzitează Ungaria și vor să ajungă în Austria.

    „Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Viena și al Ambasadei României la Budapesta, urmărește îndeaproape situația generată de creșterea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Austria și Ungaria.

    Reprezentanții Ambasadei României la Viena au efectuat demersuri pe lângă autoritățile Poliției de frontieră austriece pentru a obține informații suplimentare cu privire la situația de la punctele de trecere a frontierei. Potrivit datelor comunicate de autoritățile austriece, timpul de așteptare este de aproximativ două ore, fiind generat de procedurile de verificare efectuate la intrarea/ieșirea de pe teritoriul Republicii Austria”, se arată în informarea emisă de Ministerul de Externe, conform evz.ro.

    Diplomații români care se află la Ambasada României de la Viena sunt pregătiți să acorde asistență consulară, cetățenilor români care au nevoie de acest lucru. De asemenea, diplomații români de la post, pot furniza informații cu privire la situația din punctele de trecere a frontierei dintre cele două state.

    „Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043-1-503.24.65, 0043-1-505.23.81, 0043-1-230.95.10 și 0043-1-505.16.27 (tarif local Austria) sau la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență ale misiunilor diplomatice: 0043-699.117.26027, respectiv 0036 30 535 69 12”, se mai arată în informare.

    Potrivit unor informații oficiale, autoritățile austriece au decis să reintroducă controale la frontiera cu Ungaria, la punctele de control trecere a frontierei de la Hegyeshalom şi Kophaz. Acest lucru a dus la creșterea timpilor de așteptare în cele două puncte de trecere a frontiere, fiind cunoscut faptul că serviciul de control al documentelor era asigurat până acum de polițiștii maghiari, notează evz.ro.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.