Cotabiță i-a uimit pe medici: și-a revenit aproape total! „Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic și ambițios este”





Internat în urmă cu aproximativ o lună, după ce a fost găsit inconștient într-o sală de fitness, Gabriel Cotabiță i-a uimit până și pe medici.
Aela Cotabiță, una dintre fiicele artistului Gabriel Cotabiță, a postat astăzi un mesaj pe Facebook în care transmite faptul că tatăl ei este pe drumul cel bun. “Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic și ambițios este și reușește să uimească atât echipa medicală cât și pe noi cu progresele pe care le face”, a scris Aela.
„Tata demonstrează în fiecare zi cât de puternic și ambițios este și reușește să uimească atât echipa medicală cât și pe noi cu progresele pe care le face.
Am depășit o etapă în acest drum.
Ne concentrăm acum pe partea de recuperare specifică în astfel de cazuri și suntem încrezătoare atât în voința și forța tatei cât și în expertiza echipei medicale a Spitalului Floreasca. Este un proces firesc însă de durată, în care sunt cu atât mai importante liniștea, discreția și gândurile bune acordate în primul rând tatei.
Cuvintele sunt de prisos atunci când vine vorba de recunoștința pe care o simțim față de toti cei care ne susțin.
Vă mulțumim”.
Comunicatul oficial de astăzi al Spitalului Floreasca:
COMUNICAT DE PRESA
referitor la starea de sanatate a pacientului Gabriel Cotabita
Pacientul prezinta o suferinta cerebrala postanoxica. Evaluarea neurologica este in ameliorare, pacientul fiind evaluat in prezent pe scala GCS la 13 puncte, adică traumatism cranio-cerebral minor, în urma accidentelor vasculare cerebrale, conform RMN.
Este constient, momentele de cooperare alterneaza cu perioade de confuzie, dezorientare temporo-spatiala si agitatie psihomotorie in planul patului. Pacientul respira spontan, necesitand intermitent oxigenoterapie pe masca si are functiile vitale in parametrii normali. Se alimenteaza per os, beneficiaza zilnic de sedinte de psihoterapie si fiziokinetoterapie.
O echipa multidisciplinara reevalueaza in fiecare zi starea de sanatate inca fragila a pacientului.
Sursa: EVZ Monden
Comentariile portalului
Dl. prof. Bereteu este foarte iubit de elevi, în timp ce soția lui NU. Dna profesoară îi umilește pe elevi, îi ia peste picior daca nu știu să (...)
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)