marþi, 25 martie, 2025

Special Arad Logo

    Costin Curelea: „Preferam să pierdem cumva 1-0 pe final, decât să conducem și să pierdem cu acest 3-2”

    de Lucian Dănilă | 6 septembrie 2024, 9:38 AM | Sport

    0

    Selecționerul echipei naționale a României U20, Costin Curelea, nu a putut să își ascundă dezamăgirea de la finalul partidei cu selecționata similară a Germaniei. A fost 3-2 pentru nemți după ce românii au condus cu 2-0 în minutul 50. „Preferam să pierdem cumva 1-0 pe final, decât să conducem și să pierdem cu acest 3-2”, spune Curelea.

    „N-am fost chiar așa de aproape de victorie, că am luat repede golul de 2-1. Dar, sincer, vreau să rămân cu imaginea pozitivă. Până la primirea primului gol, băieții au demonstrat că au valoare, că pot să joace. Din păcate, lipsa minutelor este cea mai mare problemă. Nu putem să ducem efortul mai mult decât am făcut-o, dăruirea a fost maximă, implicarea la superlativ, atât cât s-a putut. Cât au putut, au făcut un meci foarte bun. Acum că am pierdut, e foarte frustrant pentru noi, un moment greu, dar vreau să rămân cu imaginea acelor prime minute în care am dominat clar Germania. Eu am crezut și am sperat că de data asta putem să învingem Germania și nu o spun fiindcă am condus. Nu mă așteptam neapărat să avem 2-0, dar mă așteptam să facem un joc bun și să marcăm împotriva lor”, a declarat Curelea.

    „Din păcate, am primit acele goluri destul de repede. Cel puțin primul gol a venit pe o greșeală, să spun așa, pentru că ne-a luat un pic valul. La 2-0, am ieșit la pressing, împinși de public, o minge scoasă de acolo, contraatac și gol. Nu aveam nevoie de acea situație, dar, oricât aș fi încercat sau oricât am strigat să-i liniștesc, să rămânem organizați, când țipă 5.000 de oameni sau câți au fost, se aude mai tare decât am urlat eu. Cu atât mai mult îmi pare și mai rău de rezultat cu cât a fost foarte multă lume la meci și doream să le facem o seară fericită. Le mulțumim că au venit, au văzut un meci spectaculos, pe care – din păcate – noi l-am pierdut. Sincer, preferam să pierdem cumva 1-0 pe final, cum am făcut anul trecut, decât să conducem și să pierdem cu acest 3-2. Nu am ce să le reproșez, astea sunt condițiile, asta facem. Le-am zis să țină capul sus, să strângem rândurile la fel. Mai avem un meci foarte dificil în Anglia și ăștia suntem, cu ăștia defilăm. Sperăm că prin aceste meciuri să prindă din nou experiență și mai mare și să putem să creștem nivelul. Va fi foarte greu în Anglia. Normal, dar voi lucra la moralul lor, inclusiv acum, în vestiar, după meci i-am rugat să nu fie supărați, au dat maximum. Nu avem ce să le reproșăm din punctul ăsta de vedere, nu am ce să le zic, jos pălăria. Au fost aproape de a face – cumva – istorie, dacă reușeai să câștigi cu Germania. Dar cu ei te poți aștepta la orice când joci, ați văzut că au introdus la pauză niște jucători care au schimbat jocul”, a continuat Costin Curelea.

    „Probabil că vom mai veni la Arad, nu la următoarea acțiune, dar în viitor. De aceea am și luat în calcul și acum să venim și acum, pentru că sunt condiții bune, publicul este foarte cald, ne susține și asta ne bucură pentru acești băieți. Este foarte important să aibă susținerea oamenilor și a întregii țări, că, până la urmă, reprezintă România și ei vor fi viitorul”, a încheiat fostul fotbalist al celor de la Sportul Studențesc.

    România U20 – Germania U20 2-3 (1-0)

    Burnete 25, Musi 50011m / Ansah 54, 87, Pejcinovic 76

    România: Lefter – Maftei, Duțu (90 Tudose), I. Pop (90 Bădescu), Șuteu – Vulturar (61 Sfaiț), Jalade (83 R. Pașcalău) – Bană (61 Rența), Bordușanu (61 Radaslavescu), Al. Musi (83 Al. Florea) – Burnete (83 Al. Stan). Selecționer: Costin Curelea

    Germania: Backhaus – Eitschberger (46 Baum), Collins (65 Pauli), Drexler (76 Quarshi), Rothe (46 Zehnter), Klemens (46 Downs), Kemlein (76 Aseko), Maza (46 Komur) – Weiper (46 Pejcinovic), Diehl (46 Ansah). Selecționer: Hannes Wolf

    Arbitri: George Roman, Raul Ghiciulescu, Ionuț Humița. Rezervă: Tudor Jurcă

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.