Știri Arad. Seria de povești ale mămicilor care și-au petrecut ore, zile sau săptămâni alături de copiii lor în saloanele Secției de Boli Infecțioase Copii din Arad continuă. Vă prezentăm acum povestea Danielei, o mamă care a avut „norocul” să fie internată singură în salon, dar care s-a ales cu – de departe – cea mai urâtă experiență din viața ei.

„Doctorita de garda m-a intrebat daca vreau sa raman internata cu el sau nu si daca vreau trebuie sa platesc 10 lei pe zi pentru ca un copil de varsta lui poate sta si singur in spital. Pe bune…

Asa am ajuns noi la infectioase. Avand scarlatina si un copil foarte dezhidratat nu am avut curaj sa plec acasa cu el”, spune Daniela.

Povestea Danielei o puteți citi mai jos:

„Buna ziua, ma numesc Daniela si am fost internata cu baietelul meu anul trecut la sfarsitul lunii februarie. Avea atunci 3 ani si 10 luni. Dupa o nopate in care a facut febra mare, sambata spre duminica, si o zi in care febra a continuat si a inceput sa si vomite, duminica seara pe la 9 am mers cu el la centru de permanenta de la Genesys. Acolo mi s-a spus ca are puroi in gat, dar e foarte deshidratat si trebuie sa merg cu el la urgente sa ii faca o perfuzie.

Nu eram sigura de diagnosticul lor pentru ca au inceput sa ii iasa bubite pe corp. Am ajuns la UPU, am intrat imediat, iar doctorita de acolo, una destul de destul de draguta, ne-a lamurit: scarlatina, exact ce banuiam eu dupa ce am tot citit pe net simptomele. Ne-a trimis la Sectia Boli Infectioase Copii. Am traversat curtea insotiti de o asistenta si am ajuns la sectia infectioase unde a inceput calvarul.

Avand scarlatina, internarea se face la etaj. Cu toate ca aveam diagnosticul deja pus a trebuit sa il mai vada o doctorita. Am fost primiti in sala de consultatie de la etaj. Un pat mizerabil, lumina aproape deloc. Era un singur neon si in aplica care acoperea neonul era plin de praf si de musculite moarte.

Nu se vedea mai nimic. Dupa 40 de minute a binevoit sa urce si doamna doctor de garda, o doamna in varsta si am luat-o de la capat: ce are, cat e febra, consult in gat, apasat pe burta, dezbracat… Nu stiu de ce pentru ca oricum NU SE VEDEA NIMIC IN CAMERA RESPECTIVA. Doamna, foarte acra cu noi, a si strigat la sotul meu care incerca sa linisteasca copilul. Dupa o semicearta cu ea, si-a cerut scuze ca e obosita, ca jos sunt o gramada de internari… Ma intreaba daca copilul este alergic la penicilina, ii spun ca nu stiu pentru ca nu i-am mai dat si incepe sa scrie ceva pe foaie timp in care se mai contrazice cu asistenta. Dupa ce pleaca o intreb pe asistenta daca ea stie ce are de facut. Îmi dadea asistenta mai mare incredere decat doctorita.

A zis ca trebuie sa imi faca test sa vedem daca este alergic sau nu, dar nu stie de ce doamna doctor a prescris asta pentru ca de mult nu se mai face testul in spital, pentru ca ele au antidotul in caz de alergie, dar nu poate sa nu ii faca daca asa a scris doctorita. 8 intepaturi. Saracul copil era terorizat si epuizat in acelasi timp. Pe la 3 dimineata am terminat si am reusit sa il las sa doarma linistit. Pentru febra nu aveau decat pastila de algocalmin pe care trebuia sa o zdrobesc sa ii dau. Evident ca nu i-am dat, mi-am adus de acasa Nurofen, Panadol si tot ce mai aveam nevoie. Pana a doua zi la ora 12 inca nu primise prima doza de penicilina. Dimineata la 7 au venit sa recolteze sange. Groaznic din nou, din cauza plansului sangele nu iesea. A trecut si asta, i-a fost pusa o perfuzie, iar de la 12 am inceput tratamentul cu penicilina, tot la 6 ore. Am stat in spital 7 zile. Intr-una din zile cand i-a pus perfuzia, am vazut ca ii mai pune ceva in perfuzie, am intrebat ce e dar mi s-a spus sa intreb doctorita cand vine la vizita. Vizita urma sa fie in ziua urmatoare.

Am uitat sa mentionez ca doctorita de garda m-a intrebat daca vreau sa raman internata cu el sau nu si daca vreau trebuie sa platesc 10 lei pe zi pentru ca un copil de varsta lui poate sta si singur in spital. Pe bune…

Asa am ajuns noi la infectioase. Avand scarlatina si un copil foarte dezhidratat nu am avut curaj sa plec acasa cu el.

Sa va spun acum ce am descoperit acolo. Un salon de control fara lumina in el., Spre „norocul” nostru am stat singuri pentru ca aveam scarlatina si nu mai era nimeni cu scarlatina in spital. In salon vănița aia de tablă si un robinet pe care cand l-am pornit curgea apa pe  langa. In salonul de langa noi s-a infundat chiuveta si era apa peste tot. Geamul termopan era crăpat. Usile faceau o galagie groaznica. Cand veneau asistentele se trezea toata sectia. Lumina in salon o stingeam dar ramanea aprinsa pe hol si oricum dormeam foarte greu. La baia nu era lumina deloc. Dupa ora 18 mergeam la baie cu lanterna de la telefon. I-am spus asitentei ca vreau sa cumpar un bec sa cheme pe cineva sa il puna sau sa ii permita sotului meu sa intre sa il schimbe el. Mi-a raspuns ca este stricata instalatia de o luna si ca ele au tot facut cerere sa vina cineva sa repare dar nu vine nimeni. In cabina de dus, care nu avea perdea era un dus fara cap, un furtun simplu, nici nu aveai de ce sa il agati. Usa de la baie nu se inchidea. Gemuletul de la baie era spart, toata sticla… si era luna februarie. Mancarea oribila. Am mancat doar mancare adusa de acasa. Am dormit cu el in pat in toate aceste 7 zile.

In toate aceste zile nu mi-a vorbit nimeni foarte urat nici mie, nici copilului, dar nici nu ne-a vorbit frumos. Nimeni nu incerca sa il linisteasca cand veneau sa ii faca penicilina, sau cand ii schimbau branula. Era tinut mereu cu forta.  A fost traumatizat. Si cand le vedea pe hol striga la ele sa nu intre la noi in salon. Si acum zice ca el nu mai vrea sa mergem in jegul ala de spital.

In 7 zile am plans in fiecare zi. Pentru copilul meu care era tratat cu raceala si indiferenta, pentru copiii abandonati care nici nu vreau sa imi amintesc cum erau tratati si care plangeau noaptea intreaga si nu ii baga nimeni in seama. Pentru conditiile in care trebuia sa accept sa stau pentru ca nu aveam alta varianta. Sotului nu i s-a permis sa urce nici macar pana in sala de vizite sa il vada pe pitic. Il vedea pe geam.

Avem nevoie de o cladire noua si de personal. In noaptea de vineri spre sambata a venit asistenta la mine si mi-a zis ca daca am nevoie de ceva sa merg jos sa o caut pentru ca e doar ea pe ambele etaje, fara infirmiera si jos erau 2-3 copii intr-un pat si inca se faceau internari.

Am incercat sa le inteleg raceala si indiferenta, dar nu am reușit. Au vazut atatia copii bolnavi si poate incearca sa se detaseze. Asa cum spun, nu am reusit sa le inteleg. Sunt niste copii nevinovati. Mi-e mila si de un animal bolnav, daramite de un copil.

Imi pare rau ca nu am acum externarea, cred ca am lasat-o medicului de familie. M-am mirat si eu cand am vazut cat a costat internarea mea. Sincer nu stiu pentru ce. Antitermice am dus de acasa, sirop de tusa am dus de acasa, moldaminul care se da obligatoriu la iesirea din spital l-am cumparat tot noi.

Sa ma fereasca Dumnezeu sa mai ajung acolo. A fost de departe cea mai urata experienta a noastra” (Daniela D.).