vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Corul Madrigal susține la Arad spectacolul extraordinar „Săptămâna Patimilor”

    de Special Arad | 8 aprilie 2022, 11:04 AM | Cultură

    0

    Miercuri, 13 aprilie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijor Anna Ungureanu, susține Spectacolul Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” la Filarmonica din Arad.

    Prin intermediul repertoriului special ales de Anna Ungureanu, dirijorul principal al Corului Madrigal, spectatorii sunt invitați să participe la o adevărată călătorie sonoră premergătoare Paștelui. Programul va include lucrări religioase clasice și moderne deopotrivă, care reliefează cu sensibilitate periplul Mântuitorului din zilele premergătoare Învierii.

    Corul Madrigal va interpreta atât compoziții în primă audiție românească, cât și unele dintre cele mai iubite lucrări dedicate acestei perioade, precum fragmente alese din „Prohodul Domnului”, Arr. Nicolae Lungu, „Florilegiu bizantin”, structurat de Marin Constantin sau „Credo” din „Missa în do minor” (K427) de Wolfgang Amadeus Mozart.

    Experiența spectatorilor va fi îmbogățită de intervenția artistică a tinerilor actori Corneliu și Pavel Ulici, care vor completa firul dramatic al spectacolelor prin inserții ale unor texte sacre, emblematice pentru Săptămâna Patimilor. De asemenea, copii din corurile de copii active în Programul Național Cantus Mundi din Arad se vor alătura Corul Madrigal. Conceptul Spectacolului Extraordinar „Săptămâna Patimilor” include, totodată, decoruri impunătoare și o regie de lumini elaborată special pentru a amplifica emoția muzicală.

    Regia și scenariul Spectacolului Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” sunt semnate de Emil Pantelimon, conducerea muzicală aparține Annei Ungureanu, scenografia lui Vladimir Turturica, iar designul de lumini este creat de Alin Popa.

    Bilete și detalii pe platforma Bilete.ro.

    Parteneri: Opera Comică pentru Copii, Roton Music, Societatea Filarmonică din Arad.

    Recomandat de Europa FM.

    Parteneri media: AGERPRES, Agenția de cArte, Bookhub, Itsy Bitsy, Radio BUCUREȘTI, Radio France International România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, RADOR, Revista Psychologies, spotmedia.ro, Zile și Nopți, Actualități Arad, Arad Culture, Pecica News, Special Arad, TV Arad.

    ***

    Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. Din momentul înființării sale, în 1963, de către dirijorul Marin Constantin (1925–2011), Corul Madrigal a susținut peste 4.600 de concerte aplaudate în întreaga lume, impunându-se astfel ca un adevărat brand de țară. Este unul dintre etaloanele mondiale ale muzicii corale camerale, cu un repertoriu îndreptat către Renașterea europeană, muzica bizantină și creația contemporană românească și universală. În noiembrie 2016, Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost recunoscut oficial ca Ambasador al Libertăţii, Speranţei şi Păcii, primind premiul „Jean Nussbaum and Eleanor Roosevelt” la Palatul Naţiunilor Unite din Geneva, în cadrul Summit-ului Global de Religie, Pace şi Securitate. După 59 de ani de activitate neîntreruptă, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, instituţie publică de concerte de importanță națională, aflată în subordinea Ministerului Culturii din România, își continuă parcursul său de diplomație culturală, fiind unul dintre cele mai longevive și apreciate ansambluri corale europene.

    Din anul 2011, Corul Madrigal derulează Programul Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de maestrul Ion Marin, care reunește în prezent peste 1.670 de coruri și peste 60.000 de copii din țară și diaspora.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.