duminicã, 5 mai, 2024

Special Arad Logo

    „Procurorul” Cornel Dinu, operat de urgență. Fostul mare fotbalist, în vârstă de 74 de ani, a acuzat probleme stomacale

    de Special Arad | 14 aprilie 2023, 9:30 PM | Sport

    0

    Cornel Dinu (74 de ani) a fost dus de urgență joi la Spitalul Floreasca, acolo unde a fost operat. Acum, acesta se simte bine. Cornel Dinu, fostul mare fotbalist și antrenor al lui Dinamo s-a simțit rău încă de miercuri, acuzând problemele stomacale. Joi a sunat ambulanța și a fost dus la spital, unde a fost operat de urgență.

    Fostul internațional a rămas la reanimare până vineri, când a fost mutat într-o rezervă. „Procurorului” i s-au făcut o gastroscopie și colonoscopie, care au arătat anumite probleme la colon, responsabile de hemoragia suferită de Dinu.

    „Am avut noroc cu prietenul meu Gabriel Constantinescu. A venit aseară la ora 22 special pentru mine, după o zi întreagă de consultații ca să mă examineze și apoi să mă opereze. E cel mai bun gastroenterolog din România. El mi-a făcut și prima colonoscopie, în 2009. Gabi e un tip nemaipomenit, e un medic excepțional. Îl cunoaște toată România. Mare rapidist.

    Mi-a explicat că 10% problemele astea sunt de la esofag, 60% de la stomac și 30% de la colon. Nu vreau să mă gândesc că și tata, și fratele meu au murit din cauza cancerului de colon.

    Nu cred că mă lasă acasă până după Paște. Nici nu mă pot mișca deocamdată din pat. Nu am mâncat nimic de două zile. Sunt hrănit și hidratat prin perfuzii Îmi face rău să mă uit (n.r- din Spitalul Floreasca) la stadionul tinereții mele. A ajuns o ruină”, a spus Cornel Dinu pentru Fanatik.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.