Corespondentul TVR, colegul nostru Vasile Obșitoș, a suferit un infarct și este la terapie intensivă. Îi suntem alături





Știri Arad. Astăzi la prânz, în jurul orei 2 și jumătate, jurnalistul Vasile Obșitoș, corespondent TVR, s-a simțit rău și, din experiență, simțindu-și foarte amorțite mâinile, s-a urcat în mașină și s-a dus direct la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. Anca Obșitoș, fiica sa, ne-a povestit că după ce a ajuns la spital, în prezența cadrelor medicale, îndrăgitul (doar cine nu-l cunoaște poate spune că nu e așa!) ziarist arădean, a suferit un infarct miocardic, fiind operat de urgență.
La această oră, Vasile este internat la secția Terapie Intensivă a Spitalului (pentru 48 de ore, care sunt foarte importante după un asemenea atac), acum fiind într-o stare normală, dar grea, ca după o operație de coronarografie.
Directorul medical al SCJU Arad, dr. Monica Puticiu a confirmat pentru Special Arad, interesându-se chiar în acest moment cu privire la starea colegului nostru, informațiile de mai sus.
Vasile, îți suntem alături și fii puternic, așa cum te cunoaștem!
Comentariile portalului
ha ha ha,de noaptea minti,facem reconstructie cu cei care au demolat?mai degraba demolati in continuare
Iar suntem în urma mediei naționale la prezenta. În condițiile astea, susținătorii cuplului comic Gică Ultras - Piticul Mitoman își vor lua , din nou, judetul înapoi. (...)
@Fer vechi, poți face diferența între presa și o persoana care e demnitar al statului și candideaza la cea mai înaltă funcție în stat? Că dacă vrei (...)