Corabia „HMS Terror”, dispărută în mod misterios, găsită după 168 de ani





Nava dispărută în condiţii misterioase a exploratorului polar britanic Sir John Franklin, HMS Terror, a fost găsită după 168 de ani, într-un golf din largul coastelor Canadei, scrie Independent.md.
Corabia ar fi fost abandonată de echipaj în apa rece gheaţă din nordul îndepărtat, în 1848, în timpul unei expediţii conduse de exploratorul din Marina Regală Britanică. Toţi cei 129 de bărbaţi din misiune au murit, însă cadavrele lor nu au fost recuperate niciodată, scrie The Guardian.
Britanicii au căutat corabia şi echipajul timp de 11 ani după dispariţia lor, însă nu a fost găsită nicio urmă, iar modul în care au murit exploratorii a rămas o enigmă pentru generaţii de istorici, arheologi şi aventurieri.
Misterul este aproape să fie desluşit de o echipă de la Arctic Research Foundation, care duminică a trimis în interiorul epavei un minisubmarin controlat de la distanţă. Nu mică le-a fost mirarea cercetătorilor când au observat cât de bine s-a conservat ambarcaţiunea.
Vasul a fost găsit la o distanţă de aproape 100 de kilometri de locul în care se credea că a naufragiat, fiind lovit de gheţari. Astfel, descoperirea i-ar putea obliga pe oamenii de ştiinţă să scrie un nou capitol în istoria explorării zonei arctice.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)