luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Copilă violată în pădure la Sebiș. Doi bărbați au fost arestați preventiv

    de Ioana Costaș | 2 octombrie 2023, 2:42 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    O minoră a fost violată în pădurea Dealul Pleșa din Sebiș, în 15 septembrie, conform unui comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț, procurorii de aici dispunând punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva a doi inculpați cu privire la comiterea infracțiunii de viol.

    Fata a fost ademenită în pădure de către unul dintre inculpați pentru a avea relații sexuale consimțite, spun procurorii. Inculpatul se înțelesese însă în prealabil cu celălalt inculpat în cauză care a fost arestat preventiv, dar și cu un băiat de 13 ani, acesta din urmă – din cauza vârstei – nu răspunde penal, să o ademenească pe fată în pădure.

    „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în data de 15 septembrie, după o prealabilă înţelegere cu numitul L.M.L. – persoană care nu răspunde penal având vârsta de 13 ani – şi cu inculpatul P.D.D, inculpatul G.A.M a ademenit-o pe persoana vătămată minoră C.R.I în pădurea Dealul Pleşa din oraş Sebiş, pentru a întreţine relaţii sexuale consimţite cu aceasta, după care, fiind constrânsă de acesta şi de numitul L.M.L, au obligat-o în prezenţa inculpatului P.D.D, să întreţină relaţii sexuale cu acesta din urmă, inculpatul P.D.D acceptând să întreţină, în aceste condiţii, relaţii sexuale cu persoana vătămată minoră. În data de 30.09.2023 faţă de cei doi inculpaţi s-a formulat propunere de luare a măsurii arestării preventive, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Gurahonţ, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad, dispunându-se arestarea preventivă a acestora pe o durată de 30 zile. În prezenta cauză cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arată în comunicat.

    Citește și: Călugăr de pe masivul Postăvaru, arestat pentru tentativă de viol

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.