Copil în vârstă de un an, găsit mort într-un pârâu
Un băiat în vârstă de un an şi două luni, dispărut de la domiciliu, duminică după-amiază, a fost găsit decedat într-un pârâu, la aproximativ 500 de metri de casă, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, mama copilului le-a declarat autorităţilor că a constatat dispariţia acestuia în jurul orei 17,30, iar băieţelul a fost mai întâi căutat de membrii familiei, după care incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112.
„În această seară la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia de acasă, din localitatea Fruntişeni, a unui copil de sex masculin în vârstă de un an şi două luni. Mama copilului a spus că a constatat dispariţia lui în jurul orei 17,30. Iniţial copilul a fost căutat de familie şi abia ulterior au fost alertate autorităţile. La căutări au participat poliţişti şi pompieri, iar SAJ Vaslui a participat cu două ambulanţe tip B2 şi C2. Copilul a fost găsit de salvatori în jurul orei 20,50, la aproximativ 500 de metri de domiciliu, sub un pod într-un pârâu, cu faţa în apă, fără semne vitale. S-au efectuat manevrele de resuscitare timp de peste o oră, fără rezultat favorabil. Medicul prezent la caz a declarat decesul”, a precizat Daniel Ungureanu, citat de Agerpres.















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)