Un copil a fost abuzat de două ori în toaleta școlii, în București, iar conducerea a încercat să mușamalizeze cazul. Zeci de părinți protestează





Părinții elevilor protestează în fața unei școli din București, după ce Antena 3 CNN a prezentat, în exclusivitate, cazul unui copil abuzat de două ori de colegii săi, mușamalizat de conducerea unității școlare.
În primul caz, presupusul violator avea numai 11 ani, iar victima 8 ani. Dosarul s-a clasat, însă, pentru că violatorul era prea mic pentru a răspunde penal.
Conducerea unității de învățământ a mușamalizat totul în exterior, iar în școală, victima a devenit ținta bullying-ului. Tocmai fiindcă toată lumea știa că el este băiețelul violat din toaletă.
Așa a ajuns să fie violat a doua oară, spune mama, la un an și câteva luni distanță de prima agresiune.
Sursa: Antena 3 CNN
Comentariile portalului
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)