Copiii români, afectați tot mai mult de obezitate





În ultimii ani, tot mai mulți copii români ajung să sufere din cauza obezității. Pentru acest aspect, susțin specialiștii, există mai multe explicații logice.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, unul din trei copii suferă de obezitate la nivel global. În România, ultimul studiu de acest fel a fost realizat în 2015 și arăta că peste 25% dintre copii sunt supraponderali sau obezi. Totodată, în ultimii 40 de ani, rata obezității infantile la nivel mondial a crescut de zece ori, numărul copiilor diagnosticați cu obezitate ajungând la 124 de milioane, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Tot mai mulți copii au probleme cardiace din cauza obezității
Conform cadrelor medicale, se pare că printre cele mai întâlnite afecţiuni întâlnite la cei tineri se află şi hipertensiunea arterială. De cele mai multe ori, această boală apare din cauza obezităţii şi a unui stil de viaţă nesănătos.
„Hipertensiunea apare de multe ori la tineri de toate vârstele, dar mai ales la cei obezi sau supraponderali. Dacă această greutate a corpului este controlată şi revine la normal, hipertensiunea va fi şi ea vindecată. Constatăm că numărul cazurilor a crescut, tocmai din acest motiv.
De multe ori, copiii stau cu telefonul într-o mână şi cu sandwich-ul în cealaltă. Acum au foarte multe preocupări tehnologice iar toate acestea conduc la hipertensiune”, precizează dr. Constantin Iordache, medic primar cardiolog în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii din Iaşi.
Obezitatea conduce și la apariția diabetului zaharat
Medicii susțin că obezitatea poate fi cauza apariției mai multor boli, printre acestea numărându-se și diabetul zaharat.
,,Diabetul de tip ll are mai mulți factori de risc. Dacă avem un părinte cu diabet, avem risc cu 25% mai mare să dezvoltăm această boală. Studiul Predator spune că 80% din populația României are nivel anormal de grăsimi în sânge. Obezitatea, stresul, sedentarismul sau fumatul sunt alt factori de risc. Totodată, vârsta de diagnostic a scăzut foarte mult din cauza stilului de viață pe care îl adoptăm. Petrecem mult timp la serviciu, stăm foarte mult jos și nu ne mai mișcăm”, a precizat dr. Ingrid Georgiana Gall , medic primar diabet zaharat.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
acestea nu sunt dezbateri . SUNT circ la TV, balacareli, manipulari ordinare. Oamenii au parerea formata, nu mai au nevoie de asa ceva.
UTA este pe locul 4 , din primii 7 in play-off sunt 5 iar al 6-lea poate castiga play-out -ul, deci raportul nivel comision / nivel performanta cam dezonoreaza antrenorul si gasca conducatoare!
Observ multă frustrare în articolul dumneavoastră. Va scriu din diaspora. Nu sunt "dac liber". Totuși cred ca generalizarea dumneavoastră nu este de bun augur. Daca bine îmi amintesc, domnul (...)