Copiii ar putea avea interdicție pe rețelele sociale sub o anumită vârstă în UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că susține introducerea unei limite de vârstă pentru accesul la rețelele sociale în Uniunea Europeană, relatează dpa, citată de News.ro.
Von der Leyen a precizat că până la finalul anului va fi creat un grup de experți care să ofere recomandări privind cele mai bune măsuri de urmat. Ea a comparat această posibilă reglementare cu restricțiile deja existente pentru alcool și tutun.
„Așa cum societatea a stabilit reguli clare pentru fumat, consum de alcool sau acces la conținut pentru adulți, cred că a sosit momentul să luăm în calcul și o limită de vârstă pentru utilizarea rețelelor sociale”, a declarat șefa CE.
Oficialul european a subliniat că părinții se simt tot mai anxioși, temându-se că odată ce copiii primesc un telefon, aceștia ar putea fi expuși la numeroase riscuri „doar cu un scroll”. Printre pericolele enumerate s-au numărat hărțuirea online, accesul la conținut destinat adulților, promovarea autovătămării, dar și algoritmii care exploatează vulnerabilitățile copiilor pentru a crea dependență.
Ca exemplu, von der Leyen a menționat Australia, unde s-a decis ca platforme precum X, TikTok, Facebook sau Instagram să fie accesibile doar începând cu vârsta de 16 ani.
Totodată, Comisia Europeană lucrează la dezvoltarea unei aplicații care să asigure un sistem fiabil de verificare a vârstei, pentru a restricționa accesul minorilor la conținut nepotrivit.
Potrivit unui sondaj realizat în Germania, 70% dintre cetățeni susțin introducerea unei vârste minime pentru utilizarea rețelelor sociale.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)