Copiii din România sunt cei mai fericiţi din lume, potrivit sondajului Children’s Worlds





Copiii din România sunt cei mai fericiţi din lume, având, în plus, o părere foarte bună despre aspectul lor fizic, potrivit unui sondaj realizat de organizaţia internaţională Children’s Worlds, în cadrul căruia s-a analizat gradul de bunăstare al micuţilor din 16 ţări.
În urma unui sondaj realizat de organizaţia internaţională Children’s Worlds, la care au participat 16 ţări, inclusiv România, copiii români au ocupat primul loc în topul celor mai fericiţi copii din lume. Conform publicaţiei britanice „Daily Mail”, 9,08 din zece copii români s-au declarat mulţumiţi de viaţa lor în sânul familiei, spre deosebire de copiii din Norvegia, Germania şi Marea Britanie, ţări care s-au situat pe locuri inferioare, informează Adevarul.ro
Mai mult decât atât, chestionarul a dovedit că micuţii din România stau foarte bine şi cu încrederea în propria persoană, ocupând primul loc în topul nivelului de satisfacţie pe care îl simt în legătură cu felul în care arată, cu 3,75 din patru copii mulţumiţi de calităţile lor fizice. Imaginea de sine sănătoasă a copiilor români poate fi pusă în legătură cu faptul că aproximativ 33% dintre cei intervievaţi nu au acces la internet, mediu în care sunt promovate, în mod agresiv, modele nerealiste pentru copii.
Aceste imagini le cauzează copiilor o imagine proastă despre propria persoană, dovadă că micuţii din Coreea de Sud, care au acces la internet în proporţie de 94%, sunt cei mai nemulţumiţi de felul în care arată. Ţara asiatică ocupă ultimul loc în topul nivelului de mulţumire când vine vorba de trăsăturile fizice.
SURSA: ADEVARUL.ro
Comentariile portalului
Ce clișeu, nea Anti? Icoana Umblătoare pe care o pupi in dos a spus pe gaura gurii că NATO și UE sunt nasoale pt Romania și ne-am descurca (...)
== RALUCA == 2 DINTRE ELE AU ORELE EXPIRATE -- MERG PE CARPACEALA == CEL DE AL TREILEA EXPIRA ORELE DE FUNCTZIONARE LA SFARSITUL ANULUI == NU I MUSAI UN CT PUTEA FI SI ALTCEVA (...)
in 2012 Andrei al meu trebuia operat in strainatate pt ca in tara nu a binevoit nimeni sa mi-l opereze pe nou-nascutul meu-de Tetralogie Falot la inima!Am mers la dansa (...)